Zonele din Grecia în care au loc adesea incendii. Ce insule ar trebui să eviți ca să nu ai probleme în vacanță

Zonele din Grecia în care au loc adesea incendii

Zonele din Grecia în care au loc adesea incendii. Seceta a pus stăpânire pe Europa. În cazul în care nu ați ajuns încă în vacanță și v-ați gândit totuși să ajungeți în această perioadă în Grecia, trebuie să aflați care sunt zonele afectate de incendii. În ciuda eforturilor făcute de pompieri, focul se extinde rapid, astfel că mai mulți oameni au fost evacuați. Iată mai jos, ce insule ar trebui să eviți ca să nu ai probleme în vacanță.

Zonele din Grecia în care au loc adesea incendii. Primul incendiu de anul acesta a izbucnit la Atena

Grecia rămâne și anul acesta destinația perfectă pentru majoritatea românilor. Din păcate, ca și anul trecut, mai multe zone sunt afectate de incendii de vegetație. Drept urmare, cei care vor să ajungă pe frumoasele insule ale Greciei, trebuie să afla unde sunt în siguranță. Iată zonele unde au avut loc incendii de vegetație în 2022 și de care trebuie să ne ferim!

Anul acesta, temperaturile au fost extrem de ridicate, începând cu luna iunie, astfel că, vegetația a luat foc rapid. Mii de pompieri se luptă zi de zi cu flăcările, însă în zadar.

Incendiile de vegetație fac și în acest an ravagii în mai multe zone din Grecia, în contextul unor temperaturi ridicate. Acestea afectează părți din zona continentală, dar și unele insule.

Unde a izbucnit incendiul în luna iunie

În luna iunie, mai multe locuințe din Atena au fost cuprinse de flăcări și mai mulți oameni au fost evacuați din calea flăcărilor. De altfel, acesta a fost și primul incendiu din acest an, izbucnit în Grecia.

În presă s-a vehiculat la vremea respectivă că flăcările au ajuns și într-o zonă rezidenţială a Atenei, unde locuieşte şi fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu.

În scurt timp incendiile s-au extins, iar locuitorii din împrejurimi au fost avertizați prin SMS să se îndepărteze de casele lor.

Vânturile violente au făcut ca focul să avanseze în timp record, iar pompierii au intervenit, pe lângă utilajele clasice, și cu avioane și elicoptere de stingere. Fumul gros a făcut ca atmosfera să fie una „sufocantă”, potrivit martorilor.

Regiunea Elis, cea mai afectată

Cea mai afectată pare a fi regiunea Elis (Ilia), în nord-vestul Peloponezului. De asemenea, și vegetația la nord de capitala Atena a fost mistuită de flăcări. Flăcările s-au extins rapid în apropierea orașului Schimatari, situat la aproximativ 50 de kilometri nord de capitala Greciei. În acest sens, a fost emis și un ordin de evacuare a unui oraș costier, ca măsură de precauţie.

Incendiu pe insula Evia

Un incendiu de vegetație a scăpat de sub control și centrul insulei Evia, a doua cea mai mare insulă din Grecia. De altfel, aceasta este una dintre cele mai vizitate insule de români.

În luna iunie autoritățile au cerut evacuarea satului Kremastos ca măsură de precauție. Asta pentru că, focul s-a apropiat periculos de unele case, la aproximativ 800 de metri. Anul trecut, insula Evia a suferit incendii devastatoare, care au distrus aproximativ o treime din pădurea sa.

Zonele unde pompierii se pregătesc să intervină

Potrivit specialiștilor, cele mai vulnerabile zone sunt:

  • Attica
  • Grecia Centrală
  • Grecia de Vest
  • Peloponez
  • insulele din estul Mării Egee.

Există însă pericole și în insulele din nordul Mării Egee.

Kassandra, Sithonia și Aristotelis din Halkidiki au interzis circulația pe anumite porțiuni.

Risc ridicat de incendii este în:

  • Attica
  • Kythera
  • Viotia
  • Corint
  • Argolida
  • Lakonia
  • insule din estul Mării Egee.
  • În categoria 3 de risc ridicat se află:
  • Messinia și Arcadia
  • Evia, Fthiotida
  • Achaia, Ilia
  • Au mai fost semnalate incendii în:
  • Peania (Attica)
  • Porto Katsika (insula Lefkada)
  • în apropierea orașului Karystos (sudul insulei Euboea), acestea fiind și cele mai grave.

„La fața locului au intervenit și pompieri români. De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe a transmis și câteva avertizări de călătorie.

Afectat a fost și orașul Kranidi, unde un hotel a fost evacuat după ce flăcările s-au extins și asupra lui. De asemenea, un incendiu din zona Amfissa a avansat rapid printre plantațiile de măslini către mănăstirea Profitis Ilias și către orașul Itea, care a fost parțial evacuat”, anunță autoritățile, potrivit Click. Este important să aflați toate aceste lucruri, în cazul în care vreți să vă planificați vacanța.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…