Îmi înșel soțul cu șeful meu. Da, știu cum sună. Pare că sunt o femeie ușuratică și nedemnă de acest bărbat căruia îi spun „soț”. Parțial, așa este. Dar trebuie să spun că o mare parte de vină o are chiar el. Am să vă spun toată povestea.
Atunci când am început să ieșim împreună i-am spus că îl văd mai degrabă ca pe un prieten, că îl iubesc, dar nu așa cum ar vrea el. Îl respect, îl apreciez foarte mult, dar nu simt fluturi în stomac, îmi lipsește acea scânteie în priviri când mă uit la el sau când mă gândesc la el. Totuși, am decis să ne căsătorim după o vreme. Nu pot fi judecată că m-am măritat cu el din interes. Lucram amândoi la aceeași firmă, eu contabilă, iar el era responsabil de rețeaua de internet.
Credeam că suntem amândoi maturi
M-am căsătorit cu el pentru că știam că este bărbatul care nu mă va face să sufăr niciodată, așa cum a suferit mama. Iar el a acceptat sinceritatea mea și a spus mereu că a fi sincer e mai important decât o dragoste care ar putea arde ca un foc de paie. Am apreciat că, fiind maturi, trecuți amândoi de 35 de ani, am depășit acele momente din viață când tot ce-ți dorești e o aventură sau o emoție de moment, înainte de a reveni luni dimineață la viața ta obișnuită. Aveam, astfel, toate premisele unei căsnicii reușite. Câștigam bine amândoi, aveam amândoi locuință, dar am decis să le vindem și să ne luăm un apartament mai mare, în caz că ne vom mări familia.
Poate am putea fi văzuți ca fiind doi oameni lipsiți de emoție sau de pasiune, dar eu aș spune că noi, amândoi, știam ce vrem. Eram doi adulți realiști care nu mai alergau după himere.
Nu ne doream aceleași lucruri
Însă ce voia el, am descoperit abia după ce ne-am căsătorit și ne-am mutat împreună. Nu, nu era companie, nu era o viață în doi. El dorea o menajeră, bucătăreasă dădacă, mai precis, un fel de mamă. Aș fi fost dispusă să-i ofer asta, până la urmă știam că bărbații uneori au astfel de pretenții. Dar… asta a fost tot. Altceva nu a mai dorea. Nu mergeam într-un concediu, nu ieșeam nicăieri, nu ne mai întâlneam cu prieteni – toți începuseră să aibă doar defecte acum. Eu nu mai contam pentru el. Era fericit în fața calculatorului său, la serviciu și acasă. El nu avea niciun fel de problemă. Nici când se strica ceva în casă, nici când trebuiau făcute cumpărături, nici când trebuia schimbată mobila, niciodată. El nu avea probleme. Problemele erau ale mele. Eu trebuia să le rezolv.
Îmi înșel soțul cu șeful meu
Sigur că le-am rezolvat, rând pe rând, pe toate. Numai că în acest mod, pe nesimțite, m-am simțit din ce în ce „mai bărbat” în casă. Așa că, după ce el a plecat la o altă firmă, nu pentru un salariu mai mare, ci pentru mai mult timp liber, nu mai eram mereu împreună, așa că am început să ne îndepărtăm, să ne răcim (de parcă ar fi o surpriză). Nu a mai fost mult până când m-am apropiat de șeful meu.
Partea grea e că sunt prinsă între respectul pe care l-am dobândit prin educație față de instituția căsniciei și… o dragoste care, da, mă face să simt fluturi în stomac și scântei în ochi.
A început cu mici atenții, complimente, iar apoi ne-am implicat într-o relație adevărată. Acum, îmi înșel soțul cu șeful meu și parcă mă simt mai mult soția șefului meu decât a soțului meu, iar asta îmi creează un complex de sentimente contradictorii care mă sufocă.
Cine e vinovat
Nu caut vinovați. Nu știu dacă e vinovat el sau eu. Dacă e comportamentul lui sau al meu. Poate că, indiferent de comportamentul lui, eu nu trebuia să-l înșel. Sau poate că sunt îndreptățită, având în vedere modul în care mă neglijează. Dar un lucru e cert și cred că e valabil pentru toți bărbații. Aveți grijă de femeia de lângă voi. Nu vă imaginați că dacă ați luat-o pe numele vostru, înseamnă că puteți abuza de ea cum doriți. S-au dus vremurile în care femeia nu avea opțiuni și când cea mai mare realizare a unei femei era să „se mărite bine”. Femeia de azi poate să plece de lângă tine poate într-o clipă, dacă nu-i e bine cu tine. Este ceea ce voi face și eu, cel mai probabil.
