Vreau să ne mutăm, dar el insistă să stăm la părinții lui. Spune că așa vom reuși să economisim bani

Vreau să ne mutăm

Sunt căsătorită de un an de zile și deja îmi vine să divorțez. Desigur, nu aș divorța de soțul meu, ci de familia lui, pentru că locuim împreună cu ei. Eu vreau să ne mutăm, dar el tot insistă că doar în acest mod vom reuși să strângem banii necesari pentru a ne lua proproa noastră casă.

E adevărat că nu plătim chirie, dar nu mă simt în largul meu

E adevărat că, locuind cu ei, nu plătim chirie. E adevărat că ne susțin financiar cu tot ce avem nevoie. Ar fi și culmea să nu ne susțină, în condițiile în care firma lor le aduce venituri foarte mari, iar noi muncim acolo toți. Însă ce nu-mi place mie este faptul că mă simt tratată ca o servitoare.

De fapt, amândoi suntem tratați astfel. Însă soțului meu nu pare să-i displacă. El crede că în acest mod își arată recunoștința pentru că ne ajută. Pot înțelege multe, dar asta este peste puterea mea.

Mă simt ca o servitoare în casa lor

Știu că în orice familie mai există unele discuții, dar acestea mi se par de cel mai prost gust. Părinții lui au mereu atitudinea că ei sunt stăpânii, iar noi, sclavii. Ne cer inclusiv să le facem servicii mărunte, pe care doar o persoană cu handicap nu le poate face singură. De exemplu, dacă vine curierul cu un pachet pentru socrul meu, eu trebuie să merg să iau pachetul, deși el se află în aceeași casă și este disponibil.

Dacă se ridică de la masă și telefonul lui e mai departe, mă trimite pe mine să i-l iau, pentru că el se îndreaptă deja spre ușă și nu poate să facă un pas în plus pentru a ajunge la telefon, să și-l ia singur. Așteaptă, efectiv, să fim asistenții lui personali, ca și când el ar fi vedeta, iar noi, ceilalți, servitorii lui. Nu mai are rost să spun că el se așează la masă și așteaptă să fie servit. Apoi se ridică de la masă, iar eu trebuie să strâng totul și să fac curat.

Nu mai spun că încep să fac curățenia săptămânală în casă de joi, pentru că îmi ia două zile și vreau și eu să fiu liberă în weekend. Dar asta se întâmplă rareori, pentru că joi și vineri fac curățenie în casa care este imensă, însă sâmbătă trebuie să gătesc.

Vreau să ne mutăm, dar soțul meu nu este de acord

Soțul meu lucrează la firma tatălui său. Și eu lucrez, însă activitatea mea este acasă, acolo unde este și biroul cu actele contabile. Abia reușesc să fac față tuturor acestor sarcini și nu știu dacă este cea mai fericită situație.

Desigur, mulți mă invidiază și spun că trăiesc într-o familie foarte bogată, prin urmare îmi merge foarte bine. Dar adevărul nu este deloc așa. Eu vreau să ne mutăm, chiar îmi doresc foarte mult lucrul acesta, însă soțul meu nu este de acord. Nu știu ce aș ptuea face ca să-l conbing că nu sunt fericită și că în fiecare zi îmi vine să fug de acolo.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…