Vreau să mă despart de iubitul meu, dar nu am unde să mă duc. Casa în care locuim e cumpărată de amândoi

Vreau să mă despart de iubitul meu, dar nu am unde să mă duc

De câteva luni mă confrunt cu o situație care îmi dă bătăi de cap. Mă tot gândesc și nu ajung la nicio concluzie. Ideea este că vreau să mă despart de iubitul meu, dar nu am unde să mă duc. L-am prins că mă înșală și nu sunt dispusă să-i tolerez comportamentul, mai ales că el nu are de gând să se schimbe. Am cumpărat casa în care locuim împreună, în dorința de a ne forma propria familie, dar între timp obiectivele lui s-au schimbat.

După 5 ani de relație am descoperit că mă înșală

Nu există perfecțiune, dar cu toate astea cred că el nu are ce să-mi reproșeze. Mereu i-am fost fidelă și implicată în relația noastră. Nu am fost comodă, ci am fost dispusă să mă ocup de treburile casei și întotdeauna am fost atentă la nevoile lui. Dar se pare că nu a fost de ajuns. După 5 ani de relație, el m-a înșelat cu colega lui de muncă. Mi-a zis că nu a fost nimic serios, o simplă distracție, să trec și eu cu vederea că așa fac femeile care vor să țină de relația lor. Aș fi încercat măcar să-l iert, dacă vedeam că îi pare rău, dar nicio urmă de regret pe chipul lui, mi-a vorbit ca și cum eu aș avea prea mari pretenții de la el.

Acum am văzut cum este cu adevărat

Pe lângă asta, mi-a dovedit că este un om pe care nu mă pot baza. De fiecare dată când am avut nevoie de sfatul sau ajutorul lui, el nu a fost disponibil. Sau dacă au fost momente în care m-am certat cu cineva, el nu mi-a luat apărarea, din contră. Interesul lui a fost mereu să se pună bine cu alții, nu cu mine. Pentru el a contat mai mult imaginea pe care o are în societate. Dar nu mă miră, pentru că așa sunt și ai lui, preocupați de ce zice lumea.

Citește și Cum să eviți o ceartă cu iubitul. 6 lucruri esențiale care te vor ajuta să păstrezi armonia în relație

Vreau să mă despart de iubitul meu. Nu știu cum să o iau de la capăt

Îți trebuie mult curaj pentru a face schimbări majore în viața. Simt asta mai mult ca niciodată. Sunt conștientă că nu e bărbatul alături de care să-mi petrec toată viața, cu care să-mi construiesc o familie, dar îmi e greu să fac pasul următor. Vreau să mă despart de iubitul meu, pentru că îmi dau seama că nu mă iubește și nu mă respectă așa cum ar fi normal să se întâmple într-o relație, dar nu știu cum să procedez mai departe. Casa în care locuim e cumpărată de amândoi, iar el nu vrea să o vândă. Mi-a zis că nu poate să-mi dea partea mea de bani și că cel mai bine ar fi să renunț la ideea mea. El e mulțumit cu relația noastră așa cum e, dar eu nu mai sunt, pentru că mi-a arătat clar că mă pot aștepta oricând la surprize neplăcute din partea lui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…