Oricât de traumatizantă ar fi o căsnicie, divorțul este mult mai greu de depășit, cel puțin asta mi-au spus toți cunoscuții mei care au experimentat asta. Cu toate acestea, vreau să divorțez, dar îmi este frică. Mă gândesc că nu voi reuși să găsesc pe altcineva mai bun.
Am decis că atunci când nu va mai merge, nu voi sta într-o căsnicie care mă face să sufăr, așa cum am văzut-o pe mama mea. Ea a rămas lângă tata pentru că nu avut încotro. Dar eu am. Eu nu sunt depedentă de nimeni, prin urmare nu văd de ce aș sta într-o căsnicie în care am început să simt furie aproape tot timpul.
Am fost fericiți la început
Știu că divorțul poate fi mai traumatizant decât căsnicia în sine, dar îmi asum asta. Însă dacă e ceva ce mă reține, este teama că nu voi mai reuși să găsesc pe cineva mai bun pentru mine.
Când m-am căsătorit cu Alberto nu credeam că va fi așa. A venit în România pentru mine, ceea ce m-a făcut să cred că mă iubește cu adevărat.
Ne-am luat o casă, imediat după ce ne-am căsătorit. El este puțin mai în vârstă decât mine, dar asta nu ne-a împiedicat să fim fericiți. Și am fost. Ani buni, eu eram centrul universului lui. Ar fi adus și luna de pe cer, dacă i-o ceream. Dar tocmai pentru că știam că este atât de atent și de grijuliu față de mine, am încercat să-i răspund la fel. Am încercat să nu-i cer nimic, să nu profit de sentimentele și de bunătatea lui. Numai că încet, încet, această tendiță a mea de a fi serviabilă a fost înțeleasă greșit.
După ce am deschis firma noastră, deși totul părea să meargă strună, au început să apară primele discuții. I se părea că stau prea mult cu contabilul și aveam deseori discuții pe tema asta. Oricât i-am explicat că, având studii economice, era partea de care mă puteam ocupa cel mai bine și preferam să am cel puțin parțial controlul.
Vreau să divorțez, dar îmi este frică
Apoi au început să apară partenere de afaceri ce erau tot mai prezente în viața noastră. Atât de prezente, încât a început să meargă cu ele la masă, apoi în weekend-uri. Nu știu cum se face că toate erau foarte tinere, cu dimensiuni de manechine. Când i-am spus că vreau și eu să merg cu ei, s-a înfuriat și mi-a dat mai mult de lucru și sarcini suplimentare. Efectiv, pleacă cu ele de sub nasul meu și are pretenția ca eu să accept.
Pe de altă parte, când nu avem discuții pe această temă, este cel mai bun soț. Totuși, nu mă încântă faptul că e bun cu mine, dacă mă înșală. Nu e suficient să fie bun. Am nevoie să îmi fie alături. Am pornit ca un cuplu, aș vrea să mergem la fel în continuare. Desigur că nu recunoaște niciodată că ar avea ceva cu vreuna dintre acele domnișoare, cărora le spune partenere e afaceri. Cu toate acestea, banii din contul lui se topesc, de câte ori vin domnișoarele să mai „încheie un contract”.
Acum sunt decisă. Vreau să divorțez, dar îmi este frică puțin. Nu cred că voi mai găsi pe cineva suficient de bun pentru mine. Totuși, sunt dispusă să îmi asum acest risc.
