Vouchere alimente 2022. Ce poți face, dacă nu ai primit tichetele sociale

Vouchere alimente 2022

Vouchere alimente 2022. Tranșa a doua a ajutorului social destinat cumpărării de alimente și mese calde va junge la 150.000 de noi beneficiari, pe lângă cei 2.48 de milioane din prima tranșă, poritivit listelor actualizate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

Vouchere alimente 2022. Când vor fi alimentate cardurile

Beneficiarii vor primi a doua tranșă din cele patru, în valoare de 250 de lei, pe data de 8 septembrie, iar noii beneficiari vor primi cardurile până pe 3 septembrie.

Listele cu beneficiarii voucherelor pentru alimente vor fi actualizate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale până la sfârșitul acestei săptămâni, incluzând noii beneficiari și vor fi verificate de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, în cursul săptămânii viitoare.

În cea de-a doua etapă de emitere a cardurilor vor fi incluse și persoanele omise din listele inițiale, dar și cele devenite eligibile la 1 iulie 2022. Numărul estimat al noilor beneficiari este de 150.000.

„După o primă etapă dificilă în care am reușit să emitem și distribuim carduri pentru aproximativ 2,5 milioane de beneficiari, suntem deja în pregătiri pentru cea de-a doua, pe care o vom finaliza în prima parte a lunii septembrie. Acum, cu siguranță procedura este mult mai simplificată, pentru că alimentarea se face cursiv pentru toți cei eligibili. La cei 2.480.613 de beneficiari din prima tranșă se adaugă alți aproximativ 150.000 de români care vor avea parte de ajutor pentru alimente și mese calde”, arată ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloș.

Ce poți face, dacă nu ai primit tichetele sociale

În cazul în care te afli în situația de a nu fi primit până acum tichetete sociale pentru alimente și mese calde, te poți adresa fie Ministerului Muncii, fie Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

„Dacă sunt persoane care nu sunt sigure că se află pe lista beneficiarilor eligibili, menționăm că întrebările referitoare la acest aspect trebuie adresate Ministerului Muncii și Solidarității Sociale. Cât despre informațiile referitoare la cardurile care nu au putut fi livrate, acestea pot fi solicitate Poștei Române”, informează Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Emiterea noilor carduri este planificată să se termine până pe data de 22 august, iar livrarea prin Poșta Română către beneficiari urmează să se facă până la 3 septembrie. MIPE informează că beneficiarii nu vor trebui să depună vreo cerere pentru a primi cardul.

„Dacă vă număraţi printre persoanele eligibile, aşa cum sunt stabilite de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS), cardul va fi livrat către dumneavoastră de către angajaţii Poştei Române, fără să fie nevoie să demaraţi dumneavoastră vreo procedură în acest sens.

În cazul în care îndepliniţi criteriile pentru a fi printre beneficiarii eligibili, dar până la finalul perioadei în care se alocă tranşa nu veţi intra în posesia cardului, vă rugăm să vă adresaţi celui mai apropiat oficiu poştal, de unde veţi primi îndrumări.”, transmit reprezentanţii MIPE.

Cardurile distribuite de Poșta Română vor sosi în plicuri sigilate ce vor conține inclusiv scrisori cu instrucțiunile de folosire, detalii despre operatorii economici parteneri și un număr de telefon la care beneficiarii care întâmpină probleme pot apela.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…