Vladimir Putin, operat în mare secret de cancer? Planul ascuns pe care îl are liderul de la Kremlin

Vladimir Putin, operat de cancer în secret?

În plin război, Vladimir Putin va fi operat în mare secret? Zvonul că liderul de la Kremlin suferă de cancer a fost dat de media rusă, pe lângă alte detalii cu privire la situația actuală, dar și despre cine îi va ține locul în perioada în care el se va afla în convalescență.

Vladimir Putin, operat în mare secret de cancer?

Știrea că Vladimir Putin ar avea probleme de sănătate a apărut încă de acum aproximativ doi ani, atunci când s-a scris că ar suferi de cancer abdominal. Acum, media rusă General SVR a publicat declarațiile unui fost soldat rus de rang înalt cu privire la starea de sănătate a lui Vladimir Putin.

“Medicii spun că este nevoie de operație, însă momentan nu a fost stabilită data. Va fi supus unei intervenții chirurgicale și o perioadă va fi incapabil să își desfășoare activitățile firești. Știm foarte bine că are cancer și boala Parkinson, așa cum am spus de multe ori. Maladiile progresează”, a spus fostul soldat de rang înalt, conform thesun.co.uk.

Va fi Vladimir Putin operat de cancer în mare secret? Liderul de la Kremlin ar fi amânat deja o dată intervenția chirurgicală și ar urma să aibă loc după data de 9 mai, când în Piața roșie va fi comemorată Ziua Victoriei în cinstea biruinței Rusiei în cel de-al Doilea Război Mondial.

De asemenea, conform unor jurnaliști ruși exilați care au făcut recent investigații, Vladimir Putin ar suferi de cancer la tiroidă și ar fi în permanență înconjurat de medici.

În tot acest timp, Kremlinul a negat că Vladimir Putin ar avea probleme medicale și a transmis că starea acestuia de sănătate este una bună.

Toate zvonurile legate de problemele lui Vladimir Putin au fost alimentate recent de imaginile cu acesta în timpul unei întâlniri cu Alexander Lukaşenko, președintele Belarusului, dar și de faptul că în ultima perioadă a dispărut din spațiul public.

Cine îi va ţine locul lui Vladimir Putin

Potrivit informațiilor apărute în presa internațională, liderul de la Kremlin ar urma să îl lase pe șeful Consiliului de Securitate, Nikolai Patrușev, să preia controlul asupra invaziei din Ucraina, în perioada în care el va fi operat.

Nikolai Patrușev și Vladimir Putin se știu încă de când activau împreună în serviciile secrete ale Rusiei. Președintele al Consiliului de Securitate al Federației Ruse încă din 2008, Nikolai este cel mai puternic om din cercul intim al lui Vladimir Putin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…