Victor Ciutacu și soția lui împlinesc 21 de ani de căsnicie. Imagini rare cu cei doi

Victor Ciutacu

Victor Ciutacu și soția sa împlinesc 21 de ani de căsnicie. Jurnalistul a transmis un mesaj cu privire la evenimentul important din familia sa. De asemenea, a povestit și cum au decis, el și soția lui, să se căsătorească.

Victor Ciutacu: “Ne-am prezentat regulamentar la Mănăstirea Plumbuita”

Victor Ciutacu a povestit cum a decurs ziua căsătoriei dintre el și soția sa. S-au îndrăgostit unul de celălalt în facultate și erau deja împreună de șase ani când au decis să facă pasul cel mare. Ceremonia religioasă a avut loc la Mănăstirea Plumbuita. Copilul lor, Vlad, avea 4 ani când a avut loc nunta.

“Se întâmpla fix acum 21 de ani. Împreună cu (deja de 6 ani) doamna Ciutacu și cu tânărul (de 4 ani) Vlad, după niște drumuri chinuitoare București-Segarcea și retur, plus dureri atroce de burtă și policlinici în regim de urgență, ne-am prezentat regulamentar la Mănăstirea Plumbuita. Ca să ne luăm și în fața Domnului. Ceea ce am și făcut și, dacă tot veni vorba, bine am făcut.

După care ne-am deplasat în grup organizat pe malul unei ape stătătoare, în Sud, conform tradiției, ca să benchetuim până la ziuă, fără dar la plic, împreună cu vreo câteva mâini de prieteni. Majoritatea ne-au rămas relativ aproape până-n zilele războiului ruso-ucrainean. Nu e chiar ca și cum ar fi ziua noastră oficială, dar zău că mi-e tare drag de noi, Ciutacii”, a spus Victor Ciutacu pentru okmagazine.ro.

Familia lui Victor Ciutacu
Familia lui Victor Ciutacu

Care este secretul căsniciei lui Victor Ciutacu

Victor Ciutacu susține că nu există un secret, însă, spune el, totul este legat de educație și de ceea ce au văzut fiecare acasă. Omul de televiziune spune că e important ca într-o relație ambii să fie normal și să se comporte ca atare, să nu existe vedeta familiei sau finanțatorul familiei.

“Nu este niciun secret… poate comportamentul normal al ambilor. Niciunul nu este vedeta familiei și nici finanțatorul familiei. Suntem o familie normală și ne comportăm ca atare. Probabil de aceea durează. Într-o lume în care lumea divorțează, poate că doi oameni care stau de mai bine de 19 ani împreună… pare bizar. De asemenea, mai ține și de educație și de ce ai văzut acasă. Eu cred că acesta este comportamentul normal, nu mi se pare că fac nimic deosebit”, spunea Victor Ciutacu în urmă cu câțiva ani.

Victor Ciutacu și soția
Victor Ciutacu și soția

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…