Viciul la care Eugenia Șerban nu a renunțat nici după ce a avut cancer. Cum s-a vindecat de această boală necruțătoare: „Nu mă durea nimic”

Eugenia Șerban

Au fost câteva luni grele pentru Eugenia Șerban, după ce a aflat că are cancer. Fiul actriței a avut o reacție pe cât de tulburătoare, pe atât de încurajatoare pentru ea. Tatăl acestuia a murit în urmă cu mai bine de 10 ani și nu ar fi acceptat să o piardă și pe mamă.

Ce a ajutat-o pe Eugenia Șerban să se vindece de cancer: “A fost așa, un șut”

Eugenia Șerban povestește cât de mult a contat ca ea să fie bine din punct de vedere psihic. După două săptămâni de plâns și coșmaruri, actrița a decis să își schimbe atitudinea. Și-a dat seama că ea vrea să își vadă fiul căsătorit, să își strângă nepoții în brațe, motiv pentru care avea de ce să lupte cu boala necruțătoare. De asemenea, fiul Eugeniei Șerban a avut o reacție care a mobilizat-o pe actriță.

“Mai mult de 50% din vindecarea mea a fost psihic. Pentru că mi-am dorit să trăiesc. Pentru că mi-am spus că încă nu am terminat ce aveam de făcut pe lumea asta. Cel puțin din vedere profesional și în al doilea rând ca mamă. Chiar dacă am un băiat care are 29 de ani acum încă nu s-a căsătorit, cu toate că e cu aceeași fată de 9 ani. Am zis că trebuie să trăiesc să îmi văd copilul căsătorit și nepoții în brațe. Am spus că mai am multe lucruri frumoase de trăit și de făcut pe lumea asta, Nu s-a închis aici misiunea mea pe pământ. Și atunci m-am motivat singură. Băiatul meu mi-a spus: dacă și tu îndrăznești să pleci… tatăl lui fiind mort de când el nu făcuse 18 ani. O să mă ai pe conștiință. Asta a fost așa, un șut”, a povestit Eugenia Șerban.

Cum a reacționat Eugenia Șerban când a aflat că are cancer: „Nu mă durea nimic”

A fost un șoc puternic pentru Eugenia Șerban să afle în aceeași zi că are două cancere: la sân și ginecologic. Din fericire, spune ea, a ajutat-o mult faptul că a muncit în perioada respectivă. Actrița avea deja programat un spectacol pe care nu îl putea amâna.

“Am reacționat ca toată lumea, mai ales că am aflat că am două cancere în aceeași zi. La un control de rutină. Nu mă durea nimic, nu aveam absolut nimic. Eu aveam stabilită o premieră la Timișoara. Este chiar o discuție cu Dumnezeu. Aveam pregătită avanpremiera. Nu aveam cum să le mai dau peste cap. Faptul că am muncit în perioada aia, după ce am venit am continuat investigațiile”, a spus Eugenia Șerban.

De ce a refuzat Eugenia Șerban să se trateze de cancer în străinătate

Eugenia Șerban a fost operată de cancer în București, la spitalul Colentina. Chiar dacă avea dosare făcute pentru tratament atât în Viena, cât și în Turcia, actrița a continuat tratamentul în țară, iar după câteva luni se declara învingătoare.

“Este foarte adevărat că sunt iubită de Dumnezeu și am prieteni în domeniul medical, și atunci, pentru că niciodată nu le-am cerut nimic, eu fiind un om destul de sănătos, a fost pentru prima dată când am spus: am nevoie de voi. Absolut toți s-au coalizat, n-am plecat afară chiar dacă am avut dosarul făcut și pentru Viena. De la Timișoara au vrut să mă trimită direct la Viena. Am avut dosarul făcut și pentru turci. Într-o lună jumate aveam toate investigațiile și operațiile făcute la Colentina. A fost alegerea mea să operez ambele cancere o dată, inclusiv protezarea. Am spus că psihicul nu poate să ducă doi ani jumate de chin, aceste tratamente oncologice pe rând, radioterapie pe rând. Eu am zis: în două luni sunt înapoi pe scenă. Am terminat absolut tot în șase luni”, a spus actrița în emisiunea Ego Life.

De ce a refuzat Eugenia Șerban multe interviuri: “Eu explic că nu mai sunt bolnavă de doi ani”

Chiar dacă a depășit perioada dificilă și s-a vindecat de cancer, Eugenia Șerban este invitată în continuare să vorbească despre această boală și problemele pe care le-a avut ea. Actrița refuză mai mereu și spune că ea s-a vindecat și este un om sănătos de aproximativ doi ani.

“În ultima vreme marea majoritate a colegilor din presă care mă sună, nu mă întreabă ce face actrița Eugenia Șerban, ce face omul Eugenia Șerban, ce face bolnavul Eugenia Șerban? Și eu explic că nu mai sunt bolnavă de doi ani. E foarte greu de înțeles lucrul ăsta și nu este principala mea preocupare – cancerul. Principala mea preocupare este actoria. Vreau să trăiesc și să-mi fac meseria. Și atunci m-am cam săturat să vorbesc despre același subiect și n-aș vrea să repet aceleași lucruri pe care le-am tot spus. (…) Eu îți spun că sunt un fost pacient oncologic și că nu am renunțat nici la a bea un pahar de vin când sunt cu prietenii și mi-e bine, nici la a fuma pentru că e singurul meu viciu în viața asta”, a mai povestit ea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…