Un britanic și-a părăsit soția după ce s-a îndrăgostit nebunește de o refugiată din Ucraina, pe care o primiseră în casă: „A fost dragoste la prima vedere”

Un britanic și-a părăsit soția după ce s-a îndrăgostit nebunește de o refugiată din Ucraina

Tony Garnett, un bărbat în vârstă de 29 de ani căsătorit și cu tată a doi copii, a decis să își părăsească familia pentru a trăi într-o relație cu o refugiată din Ucraina. Familia lui o primise pe tânăra de 22 de ani să locuiască în casa lor.

Tony și Lorna au vrut să ajute o persoană refugiată din Ucraina, așa că s-au alăturat celor care fac asta pe grupurile de pe rețelele de socializare. Așa a ajuns Sofiia Karkadym, o tânără în vârstă de 22 de ani, să locuiască în casa lor. Cei doi soți și cele două fiice ale lor, de trei și șase ani, au primit-o pe tânără în locuința lor din Bradford, pe data de 4 mai.

Și-a părăsit familia după ce a primit în casă o refugiată din Ucraina

Tony Garnett și Sofiia vorbeau în limba slovacă, pe care Lorna nu o cunoștea, și au început să meargă împreună la sală sau să se uite la filme atunci când soția lui se ocupa de rutina de seară a fetițelor.

Potrivit thesun.co.uk, Tony Garnett s-a îndrăgostit de Sofiia de când a văzut-o. La rândul ei, tânăra spune că a văzut că el nu este fericit în familia pe care o are. Când a aflat ce se petrece, Lorna a decis să îi ceară refugiatei din Ucraina să părăsească locuința lor, însă Tony a avut o replică neașteptată: “Dacă ea pleacă, plec și eu”. Așadar, după numai zece zile de când au ajutat-o pe Sofiia să locuiască în casa lor, Tony și ea au părăsit locuința, pentru a fi împreună, bărbatul uitând de familia pe care o avea.

Sofiia, refugiata din Ucraina, spune că a fost dragoste la prima vedere

Sofiia Karkadym spune că așa a fost să fie povestea lor de dragoste. Tânăra este conștientă de criticile pe care le aduc oamenii la adresa ei, însă spune că ea este fericită cu Tony.

„Imediat cum l-am văzut, mi-a plăcut. A fost foarte rapid, dar aceasta este povestea noastră de dragoste. Ştiu că oamenii vor avea o părere proastă despre mine, dar se întâmplă. Am putut vedea cât de nefericit era Tony”, a spus Sofia.

Tony și tânăra refugiată din Ucraina locuiesc la părinții lui

Tony Garnett și Sofiia Karkadym au plecat în casa părinților lor până își vor găsi o locuință și au aplicat și pentru o viză permanentă pentru tânăra din Ucraina. În același timp, apropiații Lornei spun că femeia este devastată după ce soțul a părăsit-o pe ea și pe cele două fetițe ale lor.

“Îmi pare foarte rău de ceea ce se întâmplă cu Lorna, însă nu a fost deloc vina ei, ea nu a făcut nimic greșit. Nu ne-am propus să facem asta (n.r. să se îndrăgostească de Sofia), nu a fost planificat și nu am vrut să rănim pe nimeni”, a spus Tony.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…