Tocăniță de ciuperci de post cu mămăliguţă. Ce să adaugi la final în oală pentru un plus de savoare

Tocăniță de ciuperci de post cu mămăliguţă

Tocănița de post cu mămăliguță este un preparat ideal pentru persoanele care vor să se abțină în această perioadă la alimentele de origine animală. În plus, acest fel de mâncare este unul foarte sănătos, deoarece conține în mare parte legume care oferă organismului vitaminele și mineralele necesare. Așadar, dacă ești în căutarea unei rețete delicioase de post, nu ezita să încerci acest preparat. Cu siguranță vei fi impresionat de gustul său.

Tocăniță de ciuperci de post cu mămăliguţă

Am intrat în perioada Postului Mare, așa că cei mai mulți dintre credincioși caută alternative sănătoase și gustoase la mâncărurile așa-numite „de dulce”, pentru a putea ține întreaga perioadă de post de 48 de zile până la Paști.

Postul Paștelui este cel mai lung post de peste an, dar și cel mai greu, deoarece sunt mai puține zile cu dezlegare la pește. Astfel, conform calendarului ortodox, pe parcursul postului, se poate mânca pește în doar două zile: pe 25 martie, de Buna Vestire, dar și pe 9 aprilie, atunci când sărbătorim Intrarea Domnului în Ierusalim.

Pentru tocănița de ciuperci de post ai nevoie de următoarele ingrediente:

  •  800 g ciuperci
  • 1 morcov mediu
  • 2 cepe mari
  • 2 ardei
  • o conservă roșii cuburi (400g)
  • 2 linguri ulei
  • o legătura mărar
  • sare
  • piper

Tocăniță de ciuperci de most cu mămăliguță. Mod de preparare

Primul pas: începem cu tocatul cepei mărunt, după care o sotăm în cele două linguri de ulei, la foc mic, timp de 4-5 minute. Apoi adaugă ardeiul tocat și morcovul ras.

Amestecăm bine ingredientele timp de un minut, iar apoi se adaugă ciupercile tăiate felii. Turnăm apoi o cană cu apă (250 ml). Pune capacul pe tigaie și las-o la foc mediu-mic timp de 20 de minute. Nu uita să mesteci din când în când.

Când ciupercile și-au schimbat culoarea, lasă tocănița să scadă, apoi adaugă sarea și piperul. Ulterior adaugă și roșiile tăiate cuburi. Amestecă tocănița și mai las-o la foc timp de 5-10 minue. La final, presară deasupra tocăniței mărar din belșug.

Servește tocănița de ciuperci cu mămăliguță proaspăt preparată și cu ardei iute.

Cum faci mămăliga simplu și rapid

Mămăliga este unul dintre cele mai simple preparate. Însă chiar și pentru un peparat banal precum acesta este nevoie să cunoști câteva secrete pentru a ieși delicioasă și cu o textură cremoasă.

Pentru o mămăligă cu adevărat gustoasă, simplu și rapid de preparat, poți încerca rețeta de mai jos.

Pune apa la fiert împreună cu sarea și untul. Pentru a obține o mămăligă moale, raportul de mălai trebuie să fie de 1/5, în timp ce pentru o mămăligă mai fermă cantitatea de mălai trebuie să fie o treime din cantitatea de apă. Foarte important: mălaiul se adaugă în ploaie.

Citește și: Ce mănâncă, de fapt, măicuțele de la mănăstire în postul Paștelui. Alimentele care nu lipsesc de la masă

În timp ce adaugi mălaiul, amestecă bine cu un tel sau cu o lingură de lemn. Lasă mămăliga să fiarbă la foc mic, timp în care amesteci din când în când. Atunci când mălaiul a fiert și mămăliga a ajuns la consistența dorită, poți opri focul.

Poftă bună!

Citește și: „Ce trebuie să presari în apa în care fierbi mămăliga. Regula de aur ca să iasă perfectă și cremoasă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…