Tatăl meu biologic a murit când eu eram foarte mică. Mama îmi povestește despre acest eveniment trist din viața noastră, când el a fost ucis într-o încăierare ce a avut loc în cartier. Cum eu aveam mai puțin de un an, ea era foarte tânără, a jelit un timp, după care a vrut să se recăsătorească. Numai că a reușit abia acum, de câțiva ani. Dar tatăl meu vitreg îmi face avansuri. Iar eu nu știu cum să-i spun mamei, ca să mă creadă.
Ea toată viața mi-a reproșat că din cauza mea nu și-a putut reface viața. Îmi spunea mereu că nimeni nu voia o femeie cu un copil. Și că, cel puțin dacă eram băiat, poate că ar fi vrut-o vreun bărbat. Dar, fiind fată, era un dezavantaj, pentru că niciun bărbat nu vrea să crească o fată. Așa am crescut, cu acest stigmat. Că sunt fată și că îi încurc viața mamei mele.
Îmi mai reproșa că tatăl meu nu a lăsat-o să facă avort și că doar el m-a dorit. Ea nu și-a dorit să facă un copil, pentru că era prea tânără. Iar când el a murit, viața ei a devenit un coșmar.
Tatăl meu vitreg îmi face avansuri
Au trecut mai mulți ani în care a încercat să aibă o relație, dar cam toate au eșuat. Adevărul este că e greu să îți asumi o asemenea răspundere, ca bărbat. Îi înțeleg frustrarea. Și, mai ales, înțeleg că întotdeauna m-a ales pe mine, atunci când a fost pusă în dificultate în relațiile ei. Chiar dacă mi-a făcut reproșuri, nu m-a lăsat baltă, nu m-a lăsat pe la bunici, nu m-a abandonat. Și chiar am simțit că mă iubește, în ciuda a tot ceea ce spunea. Acum, la 19 ani, pot spune că m-am simțit iubită, cu toate aceste mici neajunsuri în relația mea cu mama.
Într-un final a venit și bărbatul asumat care a luat-o de nevastă. E drept că eu acum eram nițel mai mare și nu mai ridicam așa o problemă. Aveam deja 15 ani când s-au căsătorit, așa că eram cumva „acceptabilă” printre celelalte obligații.
Dar ce nu știe mama e că, de anul trecut, tatăl meu vitreg îmi tot face avansuri. El zice că noi doi ne înțelegem foarte bine. Dar când spun că mă duc la întâlnire cu un băiat, el ia foc. Nu vrea să ies din casă. În vara asta a vrut să mergem la munte cu toții. Dar, pentru că mama nu a putut din cauza serviciului, a vrut să mergem doar noi doi cu cortul. Eu nu am vrut, am zis că vreau să mai vină și o prietenă cu mine, dar el s-a opus. Am încercat să-i spun mamei mele că nu e în regulă, dar ea a insistat să merg. Și s-a supărat când am refuzat.
Simt că mama se îndepărtează de mine
Acum, el e mereu îmbufnat și bombăne toată ziua. Când i-am spus mamei mele că mie mi se pare că tatăl meu vitreg îmi face avansuri, s-a supărat pe mine și ea. A zis că vreau să-i stric căsnicia. Dar sunt gesturi pe care le înțeleg, le văd, le simt. Nu trebuie să spună în cuvinte. Mă face să mă simt stânjenită. Mă pune în situații în care nu mă simt confortabil. Nu înțeleg ce e cu ea, cum de nu vede lucrurile astea. Acum, ea cred că simte că și-a făcut datoria față de mine și că ar trebui să fiu pe picioarele mele. Dar eu la toamnă abia mă duc la facultate, încă mai am nevoie de ajutorul ei. Și al lui, pentru că evident că și el contribuie. Sper că după ce voi pleca de acasă să se mai așeze lucrurile. Dar în acest moment nu sunt bine deloc.
Și am impresia că o pierd și pe mama, că se îndepărtează de mine, din cauza lui. Chiar așa cum era, mereu furioasă pe mine, avea momentele ei în care îmi spunea că doar pe mine mă are. Și simțeam că furia ei nu e îndreptată spre mine, de fapt, ci spre viața ei, care a adus-o în asemenea situație. Doar că eu eram acolo să-și verse amarul. Nu m-am supărat pe ea niciodată. Dar acum chiar nu o mai înțeleg. Nu pricep cum de nu vrea să vadă ce se întâmplă în casa noastră.
