Sunt căsătorită, dar am rămas însărcinată cu socrul meu. Nimeni nu bănuiește de relația dintre noi, dar eu vreau să divorțez

Sunt căsătorită, dar am rămas însărcinată cu socrul meu

Am 36 de ani și pot să spun că nu am știut niciodată ce e dragostea adevărată până acum. Sunt căsătorită, dar am rămas însărcinată cu socrul meu. Știu că sună puțin șocant, însă în realitate, nu e chiar așa.

Soțul meu e mai mic decât mine cu opt ani. Când ne-am căsătorit, acum șase ani, nu ne-a deranjat asta. El avea atuci doar 20 de ani, iar eu 28. Mama lui nu m-a plăcut foarte mult, tocmai pentru că sunt mai mare decât el și îi spunea mereu că la un moment dat se va sătura de mine. Dar pe noi nu ne interesa asta atunci, pentru că ne iubeam. Sau, cel puțin, așa credeam.

Relația noastră a mers foart bine, aveam casa noastră, până când, la un moment dat, a trebuit să renunțăm la apartamentul nostru din cauza unor afaceri care au mers prost. Mai precis, soțul meu a girat pentru un prieten la bancă, iar el a dispărut. Noi, în schimb, am pierdut apartamentul. A fost un moment dificil pentru noi atunci.

Atunci am fost nevoiți să ne mutăm la părinții lui, care locuiesc într-o casă suficient de mare pentru toți. Pe de altă parte, cu socrul meu întotdeauna m-am înțeles bine. Până la urmă și soacra mea a învățat să mă accepte și chiar am reușit să ne înțelegem relativ bine.

Mariajul nostru a eșuat

Însă cu socrul meu, relația a mers chiar dincolo de orice imaginație. După ce ne-am mutat acolo, am stat mai mult acasă, cu el, soacra mea fiind plecată la fiica ei (cumnata mea), care tocmai ce a născut.

Soțul meu era mai mereu supărat, retras, nu venea nici la masă, de multe ori. Știu că i-a fost greu să accepte că a făcut o asemenea prostie, dar până la urmă nu a fost chiar așa de grav. Nu a fost nimeni rănit, nu am rămas pe drumuri, nu ar fi trebuit să fie atât de supărat. În plus, banii o să-i facem la loc. Cel puțin așa speram, atunci. Dar, oricât încercam să-l liniștesc, el era mereu supărat, nervos, parcă nici nu mai existam pentru el. Apoi a început să bea, să piardă nopțile și banii la jocuri de noroc, iar viața noastră de cuplu a eșuat. Mereu avea urme de ruj peste tot, venea mirosind a diferite parfumuri, era evident că între noi nimic nu va mai fi la fel.

În schimb, socrul meu a fost acolo pentru mine mereu. Și mai trebuie să vă spun că are 52 de ani, dar e într-o formă de invidiat. E mai fit decât soțul meu, merge mereu la sală, joacă tenis, practică schi și ori de câte ori prinde ocazia, face mișcare.

Sunt căsătorită, dar am rămas însărcinată cu socrul meu

Socrul meu nu e genul de bătrânel simpatic pe care-l vezi jucându-se cu nepoții. Ba, din contră, pare mai sexi decât mulți tineri. E adevărat că nici soacra mea nu se lasă mai prejos. Ei doi au pus mereu accent pe mișcare și pe sănătate, așa cum era de așteptat de la doi foști sportivi.

Ei, bine, întâmplarea face ca răceala soțului meu să fie compensată de căldura socrului, care din aproape în aproape a ajuns să-mi facă avansuri. Pe care eu, din păcate, nu le-am respins. Acum am ajuns să avem o relație de care, deocamdată, nu bănuiește nimeni. Problema este însă că încă sunt căsătorită, dar am rămas însărcinată cu socrul meu. Iar noi chiar ne iubim și facem planuri să divorțăm fiecare, pentru a putea fi împreună. Îmi dau seama că sună ca o nebunie, dar noi doi suntem foarte fericiți împreună. Îl iubesc și pe soțul meu, dar pasiunea pe care o simt pentru tatăl lui nu am mai trăit-o niciodată.

Deocamdată nu am spus nimănui că sunt însărcinată, însă în curând va trebui să luăm o decizie. Dacă sunt de pus la zid pentru asta, îmi asum. Dar când întânești dragostea adevărată, nu poți să-i reziști.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…