Suma pe care o pierde Simona Halep, dacă suspendare pentru dopaj va fi menținută. Lovitură grea pentru sportivă

Suma pe care o pierde Simona Halep, dacă suspendare pentru dopaj va fi menținută

Suma pe care o pierde Simona Halep, dacă suspendare pentru dopaj va fi menținută. Sunt toate șansele ca Simona Halep să primească cel puțin o suspendare de 12 luni, indiferent care sunt circumstanțele atenuante, susține Agenția Națională Antidoping (ANAD). În acest caz, urmările vor fi inclusiv de ordin financiar pentru sportiva română. Iată câți bani va fi nevoit fostul lider WTA să înapoieze, dacă se va menține suspendarea sa.

Suma pe care o pierde Simona Halep, dacă suspendare pentru dopaj va fi menținută

În urmă cu o săptămână, Simona Halep făcea un anunța care șoca lumea sportivă de pe întreg mapamondul: a dezvăluit că a fost testată pozitiv la un control antidoping efectuat la ediția din acest an al Grand Slam-ului american.

În mesajul postat pe rețelele de socializare, Simona Halep a precizat că nu a luat în mod conștient substanțe interzise și că va lupat până la capăt să demonstreze că este nevinovată. Substanța care i-a fost depistată în sânge „într-o cantitate extrem de mică”, așa cum chiar sportiva a mărturisit, se numește Roxadustat și este folosit ca medicament în tratarea anemiei cauzată de boala renală cronică.

Cu toate acestea, ANAD a publicat un comunicat prin care explică faptul că Halep nu poate primi o suspendare mai mică de 12 luni, indiferent de dovezile pe care le aduce.

În aceste condiții, dacă suspendarea sportivei va fi menținută, ea va fi nevoită să înapoieze premiul câștigat anul acesta la US Open, în valoare de 80.000 de dolari. Simona Halep a fost eliminată în primul tur al competiției de Daria Snigur, ucraineanca adjudecându-și victoria cu scorul de 6-2, 0-6, 6-4.

Cum poate scăpa, totuși, Simona Halep de acuzațiile de dopaj

Dezavantajul major al Simonei Halep în această speță este că în regulament se precizează că orice caz care presupune o substanță nespecifică este presupus intenționat, cu excepția situației în care sportivul sau altă persoană demonstrează că nu a fost intenționat, potrivit digisport.ro.

„Substanţa FG-4592 (Roxadustat) se încadrează în Lista Interzisă la secţiunea S2 – Hormoni peptidici, factori de creştere, substanţe înrudite şi mimetice, agenţi activatori ai factorilor care induc hipoxia. Stabilizatorii factorilor care induc hipoxia s-au regăsit pe Lista Interzisă din anul 2011.

În 2015 şi 2016 a fost introdusă denumirea FG-4592 în cadrul acestei secţiuni de stabilizatori ai factorilor care induc hipoxia. Din anul 2017 a fost adăugată în Lista Interzisă denumirea internaţională a FG-4592 Roxadustat. Substanţa Roxadustat este considerată substanţă nespecifică.

În termeni simpli, gestionarea rezultatelor implică toate aspectele, pornind de la revizuirea cazului, la notificarea sportivului (sau a persoanei implicate), la acuzarea sportivului și soluționarea cazului, care poate include o procedură de audiere și apel”, se menţionează în comunicatul ANAD.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…