Ștefan Bănică Jr. ar rămâne mască la vederea acestor poze. Așa arăta Lavinia Pîrva înainte de operațiile estetice, nici fanii nu o recunosc

În urmă cu mai bine de două decenii, Lavinia Pîrva a făcut furori cu trupa Spicy, dar succesul ei și al Doiniței Veleanu nu a durat mult. După ce gloria lor a apus, bruneta a ales o carieră solo, iar roșcata a renunțat definitiv la muzică. Puțini români își mai amintesc, însă, cum arăta actuala soție a lui Ștefan Bănică Jr. pe vremea când încă nu apelase la ajutorul medicilor esteticieni. Iată câteva imagini unice cu vedeta!

Cum arăta Lavinia Pîrva înainte de operaţiile estetice

În vârstă de 38 de ani, Lavinia Pîrva a devenit cunoscută în România în jurul anilor 2000. La vremea aceea, bruneta făcea parte din trupa Spicy și o avea colegă pe Doinița Veleanu.

Cele două aveau un stil vestimentar provocator, așa că nu exista bărbat care să nu suspine după ele. În plus, hit-ul ”Mi-e frică, mi-e frică” a propulsat trupa către succes.

Totuși, ceva s-a întâmplat și, la un moment dat, drumurile lor s-au separat, iar Lavinia Pîrva a urmat o carieră solo, în timp ce Doinița Veleanu a ieșit definitiv din lumina reflectoarelor.

Lavinia Pîrva, schimbată total după căsătorie

Anii au trecut, iar fosta membră a trupei Spicy a început o relație cu Ștefan Bănică Jr.  Cei doi și-au unit destinele în anul 2017, în Bulgaria, iar doi ani mai târziu a venit pe lume și fiul lor, Alexandru.

De când a apărut în viața ei artistul, Lavinia Pîrva s-a transformat total, cel puțin din punct de vedere fizic. Vedeta a trecut pragul medicilor esteticieni pentru a-și îmbunătăți aspectul, iar acest lucru se poate observa cu ochiul liber, dacă privești imaginile din galeria FOTO a acestui articol.

Citește și Cum s-a pozat Ștefan Bănică, alături de Lavinia Pîrva, de ziua ei. Artistul radiază de fericire FOTO!

La ce intervenții estetice ar fi apelat soția lui Ștefan Bănică Jr.

Privind pozele, se poate vedea că Lavinia Pîrva are nasul modificat. În trecut, acesta era mai proeminent, pe când acum el este mai mic. De asemenea, buzele vedetei sunt acum mult mai pline decât erau în trecut.

Totodată, fosta membră a trupei Spicy a renunțat și la sprâncenele subțiri, care nu mai sunt la modă în zilele noastre. Partenera lui Ștefan Bănică Jr. este vizibil schimbată, dar cu toate astea, la un moment dat, ea a negat că ar fi trecut pragul medicilor esteticieni.

”Eu nu am nicio operație estetică, sunt naturală, dar nu sunt împotriva acestor intervenții. Când voi considera că am nevoie, cine știe, poate voi merge și eu la estetician”, a declarat bruneta, potrivit kfetele.ro.

Citește și Cât costă rochiile create de Lavinia Pîrva. Soția lui Ștefan Bănică Jr. face bani frumoși cu magazinul de haine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…