Soțul meu vorbește cu alte femei pe internet. I-am luat telefonul și am găsit inclusiv o discuție cu colega mea de la muncă

Soțul meu vorbește cu alte femei pe internet Foto pexels.com

Întotdeauna mi-am dorit să am o relație relaxată, fără gelozii, fără restricții, bazată pe încredere și susținere reciprocă. Așa a și fost. Sau cel puțin așa am crezut că este. Până când am descoperit că soțul meu vorbește cu alte femei pe internet.

Am descoperit că are conversații cu alte femei

Prima oară când am aflat că are conversații cu alte femei nu mi s-a părut nimic suspect. O discuție nevinovată, amicală sau legată de un anume subiect ori despre muncă nu e un motiv să devin geloasă, sau să-mi iau soțul la întrebări.

Dar de o vreme încoace am avut impresia că își ascunde telefonul de mine. Când m-am apropiat de el, în timp ce scria mesaje unei alte femei, s-a ferit de mine, a ascuns telefonul. Nu aveam de gând să văd ce scrie, dar din acel moment mi-a trezit curiozitatea.

Așa se face că am început să fiu cu ochii-n patru. Și l-am prins în doar câteva zile „descoperit”, ca să zic așa. A ieșit pe balcon să caute ceva, iar eu atunci i-am luat rapid telefonul și m-am uitat la mesageria lui.

Spre uluirea mea, nu are doar discuții nevinovate. Le face avansuri, le spune că suntem în pragul divorțului, iar cu una dintre ele pare că deja a împărtășit ceva mai mult.

Soțul meu vorbește cu alte femei pe internet

Surpriza mea neplăcută a fost că acea persoană este chiar colega mea de muncă. A fost la noi acasă la un moment dat, când eu m-am îmbonăvit și a trebuit să stau acasă, iar la birou aveau neapărată nevoie de mine. Au trimis-o pe ea la mine acasă să o învăț un mic detaliu din munca mea. Iar eu, cu dragă inimă am învățat-o.

Acum îmi amintesc că era târziu și l-am rugat pe soțul meu să o conducă, deoarece ea nu venise cu mașina și mi-a fost milă să o las să meargă singură la ora aceea pe străzi. Ei bine, se pare că am pus bazele unei minunat povești despre trădare și minciună.

Atunci a trebuit să pun repede telefonul jos, pentru că se întorcea de pe balcon și nu eram încă pregătită să-l confrunt. Dar s-a mai întâmplat o dată să îl lase „nesupravegheat” și atunci am avut mai mult timp la dispoziție.

Atunci am aflat mai mult detalii despre relația noastră. Am aflat că nu e mulțumit de mine din multe puncte de vedere, că sunt enervantă, cicălitoare și că nu îl respect. Le mai spunea că îi cheltui toți banii pe prostii, în loc să mă ocup de casă. Aproape am intrat în stare de șoc, deoarece căsnicia noastră a fost absolut minunată. Nu știu să fi avut vreodată discuții nici măcar despre cine duce gunoiul. În plus, câștig cel puțin la fel de bine ca el, însă eu nici măcar nu îl întreb vreodată ce face cu banii. Și nici el pe mine.

Sunt invizibilă pentru el

Nu am făcut niciodată o pasiune din a-l obliga să facă lucrurile pe placul meu. Chiar dacă nu mi-a plăcut, l-am lăsat să facă totul așa cum vrea el, tocmai ca să nu îl stresez, să nu îl presez cu cererile mele.

Ei bine, acum încerc să mă adun și să-l confrunt. Încă nu știu cum să procedez. Habar nu am cum să-i spun cât sunt de șocată să aflu despre această viață dublă a lui din mediul virtual. Și nu numai.

Deocamdată nu mai pot să-l văd, să-l privesc în ochi. Culmea este că nici măcar nu observă că nu sunt confortabilă în prezența lui. Așteptam măcar să mă întrebe ce s-a întâmplat, ca să am de unde să pornesc discuția. Dar nu e cazul. Se pare că doar mie mi-a păsat de el. De când soțul meu vorbește cu alte femei pe internet, am devenit invizibilă pentru el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…