Când m-am căsătorit cu Robert, în urmă cu patru ani și jumătate, lucra ca brancardier la spitalul din oraș. Eu lucrez ca vânzătoare la un centru comercial și totul părea perfect. Nu îmi dau seama ce s-a întâmplat între timp, când s-au schimbat lucrurile atât de mult. Acum, soțul meu nu vrea să muncească. De cinci luni, de când a rămas fără serviciu, stă toată ziua pe rețelele de socializare sau Netflix. Nici măcar nu face treabă în casă, dacă tot nu muncește.
Înțeleg că e în depresie. E ușor de văzut asta. Înțeleg că acum e cu stima de sine la pământ, nici asta nu e greu de observat. E irascibil, e iritat din orice fleac și izbucnește la cea mai mică scânteie. Ne certăm din orice și pare că în orice secundă e dispis să renunțe la căsnicia noastră.
Nu acceptă nici ajutor
Am încercat mereu să-i fiu aproape. I-am spus că dacă nu găsește nimic de muncă, e în regulă, susțin eu totul, atât cât mă țin puterile. Și banii. Am încercat să acopăr toate cheltuielile. Dar sunt cinci luni deja și nici măcar nu dă semne că ar vrea să schimbe ceva. Pur și simplu, soțul meu nu vrea să muncească.
L-am rugat frumos să caute ajutor. I-am găsit chiar și un psiholog dispus să-l ajute, dar a refuzat vehement. Eu chiar nu mai știu ce să fac.
Problema este că dacă nu vrea să schimbe nimic, eu nu voi mai rezista în ritmul acesta. Ultima oară l-am amenințat că-l părăsesc. Dar nici măcar asta nu a fost un stimul suficient de puternic pentru el. Așa că, în continuare, stă acasă toată ziua.
La serviciu, am cerut încă două ore la curățenie, ca să mai câștig ceva în plus. Acum încep munca la ora 8.00 dimineața și termin la 21.00, pentru că am jumătate de oră pauză de masă și jumătate de oră am între cele două joburi. Ei simt că nu mai pot continua așa.
Soțul meu nu vrea să muncească
În ultimele luni, nu doar că am cumpărat mâncare în casă și am plătit facturi, dar am și gătit în fiecare seară, după ce am venit acasă. I-am pus rufele la spălat, iar în zilele libere mă ocup și de curățenie. Nici măcar nu își ia farfuria de pe masă după ce termină de mâncat. Dacă găsește mâncare în frigider, își pune și mănâncă, iar resturile le găsesc eu și le curăț când vin acasă. Dacă nu este mâncare – se mai întâmplă să nu reușesc să fac chiar totul – sau nu-i place ce găsește, își comandă la restaurant de pe cardul meu.
Eu chiar nu mai știu ce să fac, cum să-l conving să-și găsească ceva de muncă. Sunt convinsă că un nou job l-ar ajuta să iasă din starea aceasta. Sau măcar puțină terapie cu un psiholog. Dar din moment ce refuză absolut orice variantă, eu încep să nu mă mai simt datoare să-l susțin. Nu știu dacă ar trebui să-i mai dau timp sau să fiu mai fermă și să plec, dacă nu încearcă măcar să facă ceva.
Mă gândesc uneori că, fiind căsătoriți, trebuie să ne fim alături la bine și la greu. Dar la indolență nu a spus nimeni că trebuie să ne fim alături. Eu nu mă mai simt obligată în niciun fel, atât timp cât soțul meu nu vrea să muncească.
