Am ajuns să trăiesc șocul vieții mele. Sunt căsătorită de 23 de ani, iar în urmă cu câteva zile, soțul meu mi-a cerut divorțul. Am crezut că nu aud bine. Nu era nimic care să-mi dea de bănuit că ceva nu ar merge bine între noi.
Desigur, după 23 de ani nu mai poți să te aștepți la aceeași pasiune ca la început. Nici nu mi-o mai doream, pentru că simțeam că mi-ar distrage atenția de la lucrurile importante. Avem copii mari, iar ei au, în continuare, nevoie de îndrumarea noastră. Fiul nostru are 20 de ani, iar fiica, 18. Băiatul e student, iar fiica sperăm să fie și ea din toamnă.
Cred că o veste ca asta o va da peste cap. De aceea, i-am cerut soțului meu să nu spunem încă nimic copiilor, până va trece și cea mică peste admitere și se va liniști cu examenele. La urma urmei, e un moment important în viața ei. Nu vreau să i-l stric cu problemele existențiale ale soțului meu.
Vrea puțină adrenalină
Se pare că dumnealui e nemulțumit de viața pe care a dus-o cu familia lui. Și-a dorit puțină acțiune, puțin mai multă adrenalină. Am aflat că are o amantă cu mult mai tânără decât el. Se pare că dacă nu l-am verificat și nu am fost geloasă, nu a avut același efect. Ei bine, acum sper că va obține arenalina, când îi voi acorda divorțul, dar nu și partajul.
Recunosc, am fost șocată când l-am auzit ce-mi spune. Am tot avut sentimentul că e supărat de câteva zile și l-am întrebat dacă s-a întâmplat ceva. Poate la muncă, poate părinții lui au probleme. M-aș fi putut gândi la orice. Dar nu la asta. Și-a ferit privirea, nu a putut să mă privească în ochi, dar mi-a spus că vrea să divorțăm.
Am făcut ochii mari mai întâi și l-am întrebat dacă glumește, dar el mi-a spus, apoi, foarte răspicat că vorbește cât se poate de serios. Când i-am cerut să-mi explice de ce vrea să facă asta, mi-a răspuns că e vorba de viața lui și că nu are legătură nici mine și nici cu copiii. Nu e nemulțumit de mine, nici de copii, ci de faptul că nu și-a trăit visele, nu și-a trăit viața.
Soțul meu mi-a cerut divorțul
Parțial îl înțeleg. Avea doar 23 de ani când ne-am căsătorit. Acum, la 46, cred că ar vrea să se mai simtă puțin tânăr. Poate grijile și obligațiile au venit un pic prea repede peste el. Eu sunt mai mare decât el cu cinci ani.
Dacă aș fi sinceră până la capăt, aș recunoaște că mereu m-am gândit că va veni o zi în care îmi va spune că nu mă mai vrea. Dar credeam că vor fi niște semne înainte, nu va veni așa, de nicăieri, vestea asta.
Oricum, îmi spune că nu e vorba de mine sau că nu mă mai iubește. Ci de faptul că vrea să facă ceea ce nu a putut să facă până acum, vrea să fie iar liber. Mă gândesc că visează să fie tânăr din nou, dar va avea o surpriză când va descoperi că asta nu se întâmplă.
În fine, soțul meu mi-a cerut divorțul și mi-a asigurat cea mai proastă zi din viața mea. Acum sper doar să aibă decența să nu spună nimic copiilor până după examenele fetei. Și mai sper că va pleca el din casă. Ce altceva mai pot să sper eu, la 51 de ani. În niciun caz nu mă văd într-o altă relație. În primul rând, pentru că încă îl mai iubesc. În al doilea rând, nu cred că mai sunt o apariție, încât să-mi pot găsi foarte ușor pe cineva. Chiar dacă eu mă simt foarte bine în pielea mea, societatea, în cel mai bun caz, mă va ignora, dacă nu cumva mă va pune la zid pentru îndrăzneală.
