Șoferii care nu vor mai avea voie să conducă noaptea. UE ar putea impune noi restricții

Șoferii care nu vor mai avea să conducă noaptea. UE ar putea impune noi restricții

Obținerea permisului de conducere în Uniunea Europeană ar putea fi schimbată în viitorul apropiat. Una dintre cele mai importante modificări ar fi o posibilă interdicție de a conduce pe timp de noapte pentru o anumită categorie de șoferi. Dacă proiectul va fi adoptat, măsura ar urma să fie implementată în toate statele membre ale UE, inclusiv România!

Ce categorie de șoferi nu va mai putea conduce pe timpul nopții

Actualul proiect de lege ar viza în special șoferii începători și vârstnici. Uniunea Europeană trebuie să stabilească până la finalul lunii martie ce directive noi va avea obținerea permisului de conducere, dar și cine va mai avea voie să conducă pe timp de noapte. Principalul scop al noului regulament este reducerea numărului de accidente rutiere fatale. Din nefericire, accidentele mortale petrecute noaptea sunt în creștere.

Atât Parlamentul European, cât și statele membre trebuie să analizeze noua lege cu mare atenție, înainte de a lua o decizie finală. În prezent, proiectul prevede o limită de viteză de 90 de kilometri pe oră pentru cei care iau permisul.

Interdicții mari pentru șoferii începători

Dacă legea va intra în vigoare, noii șoferi trebuie să se aștepte la reguli mai stricte pentru permisul de conducere. De asemenea, dacă aceștia vor depăși vizita prea des, le va fi confiscat și permisul de conducere.

Conform Oficiului Federal de Statistică (Destasis), 2.788 de persoane au murit în accidente de circulație numai în Germania în anul 2022, iar numărul celor răniți a ajuns la 361.134 de persoane.

Cele mai multe accidente sunt produse de șoferi începători

Uniunea Europeană precizează faptul că cele mai multe accidente sunt produse de șoferi începători. Astfel, cei care își iau permisul vor avea o limită specială de viteză în afara orașului. Mai exact, vor avea voie să circule doar cu maximum 90 km/h pe autostrăzi. Totodată, șoferii începători ar putea să aibă interzis să mai conducă pe timpul nopții.

„Statele membre pot stabili reguli speciale pentru șoferii începători pentru a restricționa conducerea pe timp de noapte, de la miezul nopții până la 6 a.m.”, se arată în noul proiect.

Citește și: Cine plătește amenda pentru nepurtarea centurii de siguranță. Detaliul din lege pe care mulți români nu-l știu

În plus, este planificată o vârstă minimă uniformă pentru eliberarea permiselor de conducere. Așadar, UE vrea să se introducă un nou permis de conducere clasa B+ pentru mașinile grele de la 1,8 tone. Mai mult de atât, șoferii care doresc să conducă SUV-uri sau mașini electrice trebuie să obțină un permis suplimentar.

Și seniorii vor avea de suferit, pentru că permisele lor ar putea avea o valabilitate mai mică pe viitor. Până în prezent, proiectul nu a fost adoptat, ci se află în dezbatere în Parlament. Majoritatea germanilor au votat în favoarea introducerii testelor de aptitudini de conducere.

Citește și: În cât timp se eliberează numerele de înmatriculare în 2023. Ce trebuie să știe toți șoferii români

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…