Șocul imens pentru Sharon Stone. Ce au descoperit medicii în corpul actriței. Diagnosticul e crunt pentru orice femeie

Șocul imens pentru Sharon Stone. Ce au descoperit medicii în corpul actriței

Celebra actriță americană Sharon Stone îndeamnă femeile să „obțină întotdeauna o a doua opinie”, când vine vorba de sănătatea lor. Starul din Basic Instinct a dezvăluit că trebuie să fie supusă unei proceduri pentru a elimina o tumoare care a fost inițial diagnosticată greșit.

Ce au descoperit medicii în corpul lui Sharon Stone

Vedeta din celebra producție Basic Instinct a împlinit vârstă de 64 de ani. În cadrul unei postări pe rețelele sociale, Sharon Stone a povestit despre experiența neplăcută prin care a trecut. Actrița a dezvăluit că „a avut un diagnostic greșit” și că a fost supusă la o „procedură medicală incorectă”, conform jurnaliștilor de la Independent.

Sharon susține că, după ce durerea i s-a agravat a cerut o a doua opinie de la medici. Astfel, vedeta a aflat că are un fibrom care trebuia neapărat operat. În timp ce a vorbit despre experiența sa, Stone și-a îndemnat fanii să aibă încredere în instinctele lor și să caute o a doua opinie când vine vorba de sănătatea lor.

„Cu durerea înrăutățită am mers pentru o a doua opinie. Am o tumoare mare cu fibrom care trebuie operată. Doamnelor, în special, nu vă lăsați și obțineți o a doua părere. Vă poate salva viața”, a scris actrița.

În postarea respectivă, Sharon Stone a mai spus că trebuie să se recupereze și să stea la pat pentru o perioadă de patru până la șase săptămâni după procedura de îndepărtare a tumorii.

Șocul imens pentru Sharon Stone. Ce au descoperit medicii în corpul actriței
Șocul imens pentru Sharon Stone. Ce au descoperit medicii în corpul actriței

Nu este pentru prima oară când Sharon Stone vorbește despre starea sa de sănătate

Nu este prima dată când celebra actriță vorbește deschis despre sănătatea ei. Anul trecut, Sharon Stone spunea că, în 2001, medicii au fost nevoiți să-i îndepărteze tumorile benigne din corp. Potrivit vedetei, acestea erau „gigantice”.

În cadrul unui interviu pentru The Times, Sharon a spus că a fost șocată să afle că sânii ei au fost măriți cu „o cupă completă”. Asta după o procedură care ar fi fost făcută fără acordul său. În cartea „The Beauty Of Living Twice”, ea precizează faptul că medicul i-ar fi mărturisit că era convins că va arăta mai bine după acea intervenție.

De asemenea, actrița a vorbit anterior și despre importanța stării de sănătate a femeilor. Ea a povestit despre cele nouă avorturi spontane pe care le-a suferit înainte de a-și adopta copiii. În anul 2001, pe când avea doar 43 de ani, actrița a suferit și un accident vascular cerebral.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…