Singurul lucru care l-a deranjat pe prințul Philip la regina Elisabeta în cei 73 de ani de căsnicie. De ce obișnuia să se plângă

Singurul lucru care l-a deranjat pe prințul Philip la regina Elisabeta

Prințul Philip și Regina Elisabeta au avut o relație deosebită, fiind căsătoriți timp de 73 de ani. Căsnicia lor a fost mereu un exemplu pentru cei din jur, deoarece indiferent de greutăți au rămas împreună și prințul a susținut-o necondiționat pe regină.

Cu toate acestea, în ciuda multor lucruri pe care membrii regali le-au iubit unul la altul, se pare că ar fi existat o plângere pe care Ducele de Edinburgh a avut-o în legătură cu soția sa de aproape trei sferturi de secol.

Singurul lucru care l-a deranjat pe prințul Philip la regina Elisabeta în cei 73 de ani de căsnicie

Prințul Philip a fost o sursă încontestabilă se sprijin pentru Regina, indiferent de circumstanțe. Înainte de moartea sa, scriitorul dar și prietenul apropiat Gyles Brandreth, în vârstă de 73 de ani, a susținut că și aceștia ar fi avut dezacorduri ca oricare alt cuplu. Între acestea, o sursă de discuții între perechea regală ar fi fost fatul că regina petrecea foarte mult timp la telefon seara.

Astfel, conform biografului regal Gyles, Prințul Philip ar fi avut „o singură plângere” despre regina Elisabeta în timpul căsniciei lor de 73 de ani. „Nu mi-aș putea imagina vreun soț având o singură plângere despre soția sa după o căsnicie de șaptezeci și trei de ani. Așa că am fost uimit”, a declarat acesta.

Așadar, singurul lucru care l-ar fi deranjat pe prinț, ar fi fost faptul că vorbea mereu la telefon.

„Mi-a spus: Dumnezeule, nu lasă niciodată telefonul. Niciodată”. „Cu cine vorbește?” a dezvăluit scriitorul, care i-a fost prieten timp de 40 de ani. „Are lucruri regale de făcut”, ar fi răspuns prințul Philip. Biograful a subliniat că aceasta a fost singura dată în care prințul Philip s-a plâns de regină: „Toată viața lui consta în susținerea reginei, nu a greșit niciodată, a apărut întotdeauna la timp, în uniforma potrivită, mereu cu un pas în spatele ei.”

Prințul Philip, incentestabil susținătorul cel mai mare al Reginei

Înainte de moartea sa, pe 9 aprilie 2021, la vârsta de nouăzeci și nouă de ani, și-a petrecut mai bine de șapte decenii susținându-și soția și, potrivit scriitorului regal, a fost fericit. Prințul Philip a fost singurul om din lume care a tratat-o ​​pe regina ca pe o altă ființă umană.

Totodată și Regina a simțit mereu și a apreciat susinerea pe care soțul ei i-a acordat-o. Despre uniunea lor strânsă, ea a spus: „În acești ani ca regina ta, sprijinul familiei mele a fost peste măsură, de-a lungul generațiilor. Prințul Philip este, cred, binecunoscut pentru că a refuzat complimentele de orice fel. Dar de-a lungul timpului a fost o forță și un ghid constant”. La rândul său, Philip a spus odată despre regina Elisabeta: „Cred că principala lecție pe care am învățat-o este că toleranța este singurul ingredient esențial în orice căsnicie fericită. Poți să o iei de la mine, regina are calitatea toleranței din abundență. ” , a declarat prințul Philip pentru Harper’s Bazaar.

Citește și de ce Regina Elisabeta a II-a şi membrii familiei regale s-au îmbrăcat în verde la comemorarea prinţului Philip. Secretul din spatele acestei culori

sursă foto: instagram.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…