Silvia Popescu dă de pământ cu noua generație. „Părinții ar trebui să investească mai mult în copii și după aceea în păpică” VIDEO EXCLUSIV

Silvia Popescu dă de pământ cu noua generație

Silvia Popescu s-a făcut remarcată încă din cadrul emisiunii „Bravo, ai stil!”, show pe care l-a câștigat de două ori, nu doar prin prisma aparițiilor sale din punct de vedere stilistic, ci și prin atitudinea ei și modului în care se exprima, fără perdea, fără să o intereseze de reacțiile celor din jur. La fel de directă a vorbit în exclusivitate pentru EGO.ro și despre cum se prezintă noua generație din punct de vedere vestimentar.

Silvia Popescu: „Suntem încă departe de ceea ce mi-ar plăcea mie să văd în România din punct de vedere fashion”

Pe Silvia Popescu am întâlnit-o la o prezentare de modă organizată de Alin Gălățescu, defilând într-o creație a designerului Cera Mihăilescu, într-o postură în care am mai văzut-o de-a lungul timpului, deși mulți dintre participanți au rămas socați la apariția ei. Dacă la evenimentul cu pricina se arăta impresionată de modul în care lumea era îmbrăcată, nu același lucru crede și despre oamenii pe care îi vede pe străzile din România.

„Să o ia personal, pe mine nu mă interesează chestiile astea. Eu nu prea particip la evenimente de genul, dar aici am fost plăcut surprinsă. Lumea chiar se dă peste cap și apreciez asta. Îmi place să fiu prezentă aici și am văzut câteva piese excepțional de frumoase, pe care le-aș purta”, ne-a declarat Silvia Popescu, completând că, în 2023, românii se îmbracă în continuare ca la nunți atunci când merg la evenimente, în loc să-și caute inspirația în alte domenii.

„Suntem încă departe de ceea ce mi-ar plăcea mie să văd în România din punct de vedere fashion, însă se mărește pasul către direcția bună. Mi-ar plăcea să văd mai mult curaj și mi-ar plăcea să văd mai multă sofisticăreală. Să lăsăm nunțile mai de-o parte. Să ieșim din cadrul nuntesc, să ne îndreptăm către cinematografie sau să avem alte repere culturale pentru că mi se pare că ne-ar face mai bine, atât la nivel vizual, cât și intelectual. Ne-ar propulsa mai departe”.

„Greșeala este în educație și în cultura pe care o posedăm”

Mai direct, mai cu subînțeles, câștigătoarea de la „Bravo, ai stil!” a vrut să puncteze faptul că românii nu mai pun accentul pe educație și cultură, iar lucrul acesta se vede cu ochiul liber.

„Greșeala este în educație și în cultura pe care o posedăm. Pentru că totul pleacă de la ceea ce ai în cap. Fiecare este cât are în minte și în suflet. Deci în momentul în care în suflet este prea puțin, va fi foarte mult deasupra. Nu e cazul meu, pentru că la mine este și în minte și în suflet la fel de mult”, a mai povestit Silvia Popescu pentru EGO.ro, completând că singura vină a generației de tineri este în mâna părinților, care nu au știut să le insufle, încă din primii ani de viață, anumite valori și principii.

Citește și Motivul pentru care Ilinca Vandici nu ar putea să împartă cabina de la „Bravo, ai stil!” cu Raluca Bădulescu. „Sincer, mi-ar fi foarte greu” VIDEO EXCLUSIV

„Cred că părinții ar trebui să investească mai mult în copii și după aceea în păpică. Iar fetițele să folosească mai multe materiale și mai puțin fond de ten. Cred că bunul gust nu constă în cantitatea fondului de ten și în felul în care te exprimi și te îmbraci. Deci să fie frumos totul, de la vorbă, la port”.

„Inhib la nivel de discurs și ținută”

În ciuda discursului, dar și a apariției sale, Silvia Popescu nu și-a găsit loc în televiziune, așa cum se aștepta toată lumea, mai ales că show-ul „Bravo, ai stil!” oferă și această posibilitate concurentelor, dovadă că de-a lungul timpului, multe dintre concurente au debutat pe micul ecran.

„M-au refuzat. Sunt prea bună mi s-a spus. Cică inhib la nivel de discurs și ținută. Scumpă? Mie îmi place să nu mă minimalizez și să urce lumea la nivelul meu. Mi-ar plăcea în televiziune, dar se pare că nu prea vor așa ca mine”, a explicat Silvia Popescu pentru EGO.ro.

Video: Daniel Bălan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…