Semnul de pe chip care arată clar ce fel de om ești. Tainele nebănuite pe care le scoate la iveală un banal detaliu

Semnul de pe chip

Iată ce dezvăluie ridurile tale faciale despre tine, conform Feng Shui. Acesta este semnul de pe chip care arată clar ce fel de om ești. Iată ce ar trebui să știi despre semnificația lor, potrivit acestei arte străvechi chinezești.

Semnul de pe chip care arată clar ce fel de om ești

Ridurile de pe fața noastră indică trecerea anilor, dar, de asemenea, conform Feng Shui, ele dezvăluie detalii importante despre noi, experiențele noastre și date relevante. Ridurile se formează pe toată fața, în special în anumite zone precum în jurul ochilor, a gurii, lângă nas  sau pe frunte. Specialiștii de la Panorama au explicat conotația fiecărui rid, în parte.

  • Ridurile numite laba gâștii

Ridurile numite „laba gâștii” apar în lateralul ochilor. Sunt unul dintre cele mai frecvente riduri de pe față, iar semnificația lor este asociată cu fericirea. Potrivit Feng Shui, cei care au aceste semne sunt, de obicei, persoane vesele și optimiste. Atunci când zâmbim, obrajii se ridică și încep să marcheze aceste linii de expresie. De asemenea, cei care au acest tip de riduri pe față tind să fie persoane romantice.

  • Șanțul interciliar

Acest rid este situat între sprâncene. Se observă de obicei atunci când ne concentrăm sau ne gândim prea mult la ceva, așa că indică faptul că persoana care îl are este o persoană inteligentă și entuziastă, potrivit Feng Shui. De asemenea, indică o persoană aventuroasă și deschisă la minte.

  • Furca felină

Situat pe părțile laterale ale nărilor, ridul felin este linia care se formează atunci când nasul nostru se încrețește. Aceasta, conform Feng Shui, dezvăluie o persoană veselă și care râde mult. Se întâlnește de obicei la cei care râd mereu și sunt foarte fericiți.

  • Ridul depresiv sau ridul triunghiular

Nu toate ridurile indică fericire. Potrivit Feng Shui, există și linii de expresie care marchează tristețea sau nemulțumirea. Ridul depresiv sau triunghiular apare de la colțurile gurii în jos și reflectă o persoană dezamăgită sau deprimată. Este obișnuit la cei care sunt aproape mereu supărați.

Iată, așadar, la ce se referă semnul de pe chip care arată clar ce fel de om ești. În realitate, este vorba despre un rid, care se formează pe chipul nostru.

Riduri de expresie sau dinamice sunt cele care se formează din cauza expresiilor faciale repetate, ca de exemplu râs. Aceste riduri pot deveni permanente. Pe de altă parte, pot fi ameliorate cu creme hidratante.

Riduri elastice își fac apariția pe gât, deasupra buzei superioare, sau la nivelul obrajilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…