Se supără mereu că nu-i fac cadouri scumpe. Sper ca măcar de sărbători să nu mai aud reproșurile lui

Se supără mereu

Sunt într-o relație cu iubitul meu de opt ani de zile, însă de fiecare dată când sunt sărbători sau e ziua lui, avem aceeași problemă. Se supără mereu că nu-i fac cadouri scumpe. Îmi reproșează că el cheltuie mai mult pe cadouri pentru mine și că se așteaptă ca și eu să-i cumpăr lui ceva mai scump.

E preocupat de imagine și aparențe

De ziua lui, în august, i-am cumpărat un ceas, și nu a fost unul ieftin. Totuși, el a fost nemulțumit, spunând că nu e o marcă cunoscută. Eu, din păcate, nu pot să cheltui mai mult, pentru că nu-mi permit din veniturile mele, însă el nu uită să-mi amintească de fiecare dată că mi-a cumpărat de ziua mea o vacanță la Londra.

E adevărat că a fost cea mai frumoasă vacanță a noastră, fiind amândoi pasionați de istorie. Însă eu nu mi-aș putea permite să-i cumpăr un asemenea cadou. Ceasul de mână pe care i l-am cumpărat a fost, oricum, mult peste bugetul meu. Însă el nu vrea să înțeleagă asta. Lui nu-i pasă de buget sau de bun gust. Îi pasă doar de imagine, să aibă cu ce să se laude la colegii lui de la birou cu cadoul pe care l-a primit de la iubita lui. Nu știu dacă e vorba de snobism, sau doar de o „lecție” învățată de la mama lui.

Se supără mereu că nu-i fac cadouri scumpe

Mama lui a fost mereu plecată la muncă în străinătate și l-a răsfățat tot timpul cu cadouri scumpe. Când era mic îi spunea că așa își arată ea dragostea față de el, mai ales pentru că nu poate fi lângă el mereu. Iubitul meu a crescut cu bunica lui, care a încercat mereu să-l tempereze. Dar el a susținut mereu că mama lui îl iubește cel mai mult pentru că îi face cadourile cele mai scumpe.

Eu nu i-am pretins niciodată cadouri scumpe, mereu i-am spus că vreau să fie doar ceva simbolic, ceva care să-l reprezinte pe el și să mă simt confortabilă. El însă, niciodată nu face asta. Crede că doar așa își poate manifesta dragostea față de mine și susține că dacă nu procedez la fel, însemană că nu îl iubesc destul.

Acum vrea să ne facem verighete pentru nuntă, pe care am programat-o anul viitor. Însă și de data asta face la fel. Vrea ca verighetele noastre să fie foarte late și masive, pentru că doar astfel ne demonstrăm dragostea reciproc. Nu mă deranjează gusturile lui, însă teoria că astfel ne manifestăm dragostea mă depășește.

Oricât am încercat să discut cu el, nu mă ascultă și insistă că așa ne arătăm dragostea.

Acum, eu nu mai știu ce să fac. De Crăciun m-am gândit să-i cumpăr o pereche de butoni de aur. Nu știu dacă va fi mulțumit, dar sper ca măcar să nu mai aud reproșurile lui. M-am săturat să-l aud că se supără mereu că nu-i fac cadouri scumpe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…