Schimbare importantă în familia Dianei Bart: „Acum reușesc să dorm și eu 8 ore noaptea”. Ce „cadou” i-au făcut fetițele ei EXCLUSIV

Diana Bart a terminat cu alăptatul

Prezentatoarea emisiunii „Focus Monden” de la Prima TV se numără printre acele mămici care au ales să-și alăpteze copiii și după ce aceștia au trecut la mâncarea diversificată. Dacă pe primul copil, Maira, Diana Bart l-a alăptat aproape de 3 ani, pe cel de-al doilea l-a înțărcat ceva mai devreme. Diana a declarat în exclusivitate pentru EGO.ro că a profitat de această ocazie pentru a le muta pe cele două fete în camera lor.

Diana Bart, despre alăptat: „Mai dorm și eu noaptea cu ocazia asta”

De-a lungul timpului, Diana Bart s-a confruntat cu privirile critice ale celor din jur atunci când venea vorba de alăptatul copiilor în public și la o vârstă la care erau deja trecuți la mâncarea diversificată, însă acest lucru o interesa extrem de puțin. Tot ce a interesat-o pe Diana a fost ca fetițele ei, Maira și Amina să crească sănătos și să fie hrănite corespunzător.

Cu toate acestea, prezentatoarea TV a fost conștientă de faptul că a greșit atunci când a alăptat-o pe fiica cea mare până la aproape trei ani, așa că pe cea mică a reușit să o dezvețe de sân înainte ca aceasta să împlinească doi ani. Deși înțărcatul în sine nu a fost un proces foarte ușor, Diana mărturisește că acum toată lumea este fericită.

„Așa am timp, mă organizez mult mai ușor”

Vedeta Prima TV a mai pus câteva kilograme în plus, iar cea mică nu mai este atât de dependentă de ea.

„Am prins proporții sau cum? Am terminat cu alăptatul, gata am înțărcat-o. Mulțumesc Doamne. Am terminat cu înțărcatul și la ea și e foarte bine că mai dorm și eu noaptea cu ocazia asta”, a povestit amuzată Diana Bart.

Chiar dacă nu s-a plâns niciodată și a fost doar alegerea ei să-și alăpteze cât s-a putut de mult fetele, acum recunoaște că este mult mai relaxată și, în mod special, mult mai odihnită.

„Să știi că mai pot pentru că acum dorm și eu noaptea ca tot omul. Ele se trezesc mult mai rar și deja cea mică învață să doarmă și ea cam 6-7 ore pe noapte. Așa am timp, mă organizez mult mai ușor”, a mai povestit Diana pentru EGO.ro, completând că a reușit performanța de a le face să doarmă singure în camera lor, deși cea mare are 5 ani, iar cea mică aproape 2.

„Nu mai dorm cu mine. Dorm în camera lor, amândouă. Au dormit și cu noi, dar nu. Mai ales că am fost cu alăptatul la amândouă și a fost mult mai ușor și pentru mine să dorm în perioada aceea cu ele. Dar după ce le-am înțărcat, le-am mutat”.

Diana Bart a terminat cu alăptatul
Diana Bart a terminat cu alăptatul

„Maira a învățat ce înseamnă să ai o surioară mai mică”

Spre norocul ei, Diana are două fete extrem de cuminți și mai ales înțelegătoare, astfel că mutatul în camera lor nu a fost deloc o problemă pentru ea. Ce-i drept a și avut grijă să o pregătească din timp pe fiica cea mare, iar faptul că între ele este o diferență de vârstă de doar 3 ani a ajutat ca ele să se înțeleagă de minune.

„Maira nu mai este geloasă pe Amina. Acum are mare grijă de ea. Deja este mult mai conștientă, a învățat ce înseamnă să ai o surioară mai mică și că trebuie să o protejeze pentru că este surioara ei pentru toată viața și prietena ei cea mai bună. Așa îi spun. Așa că e minunată relația lor”, ne-a mai declarat prezentatoarea TV.

În plus, Diana are grijă să nu creeze tensiuni între ele și este foarte atentă atât cu timpul petrecut cu ele, dar și la detalii mărunte cum ar fi hainele și accesoriile, până la jucării.

„Nu le îmbrac la fel ca să creez tensiuni pentru Maira. Rar se întâmplă să îmi placă ceva foarte mult și să le iau la amândouă, dar și așa le dau alte accesorii, le pun alte perechi de încălțăminte sau alte clame. Nu le îmbrac la fel, dar cumva le potrivesc să fie cumva can în aceeși zonă”, a mai declarat Diana Bart pentru EGO.ro.

Video: Daniel Bălan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…