Schema de vaccinare obligatorie pentru copii 2024. Lista completă

Schema de vaccinare obligatorie pentru copii 2024

În România, mamele primesc la nașterea copiilor un carnețel care cuprinde schema națională de vaccinare a nou-născuților. Primul vaccin obligatoriu se face chiar în primele zile după naștere, în maternitate, urmând ca restul vaccinurilor să fie făcute la medicul de familie sau la medicul pediatru. Care este schema de vaccinare obligatorie pentru copii 2024 și care sunt vaccinurile opționale.

Ce sunt vaccinurile obligatorii

La nașterea unui copil, părinții sunt informați cu privire la vaccinurile pe care micuțul trebuie să le facă, pe parcursul copilăriei. Părinții primesc o listă de vaccinuri cuprinse în schema națională, după care se ghidează toți medicii. Sunt așa-zisele vaccinuri obligatorii, însă pentru a fi administrate copiilor, este nevoie ca părinții să își dea acordul.

Vaccinurile obligatorii se administrează încă din primele zile de viață. Acestea acoperă o gamă de boli contagioase, care le pot pune copiilor sănătatea în pericol și care pot duce la epidemii. Primele două vaccinuri care se administrează nou-născutului sunt cel împotriva hepatitei B și vaccinul de tip Calmette Guerrin (BCG). Acestea se fac încă din maternitate.

Citește și: Cât costă vaccinul antigripal în 2023. Cine sunt românii care îl pot obține gratuit

Schema de vaccinare obligatorie pentru copii 2024

Centrul Național de Supraveghere şi Control al Bolilor a elaborat o listă cu vaccinurile obligatorii pentru copii. Părinții primesc această listă sub formă de broșură sau carnețel și, pe măsură ce vaccinurile sunt administrate, medicul își pune parafa în dreptul lor. Iată care sunt vaccinurile obligatorii în România, în anul 2024!

  • La 24 de ore de la naștere, până la 2-7 zile de viață: vaccinul hepatitic B și vaccinul de tip Calmette Guerrin (BCG). Acestea se administrează în maternitate.
  • La 2 luni: vaccin diftero-tetano-pertussis acelular-poliomielitic-Haemophilus B-hepatitic B (DTPa-VPI-Hib-Hep. B) și vaccin pneumococic conjugat. Acestea și următoarele se vor administra la medicul de familie sau la medicul pediatru.
  • La 4 luni: vaccin diftero-tetano-pertussis acelular-poliomielitic-Haemophilus B-hepatitic B (DTPa-VPI-Hib-Hep. B) și vaccin pneumococic conjugat

Citește și: De la ce vârstă se face vaccinul HPV. Tot ce trebuie să știi

  • La 11 luni: vaccin diftero-tetano-pertussis acelular-poliomielitic-Haemophilus B-hepatitic B (DTPa-VPI-Hib-Hep. B) și vaccin pneumococic conjugat
  • La 12 luni: vaccin rujeolic-rubeolic-oreion (ROR)
  • La 5 ani: vaccin rujeolic-rubeolic-oreion (ROR)
  • La 5-6 ani: vaccin diftero-tetano-pertussis acelular-poliomielitic (DTPa-VPI)
  • La 14 ani: vaccin diftero-tetano-pertussis acelular pentru adulți (dTpa)

Care sunt vaccinurile opționale

Pe lângă schema obligatorie, medicul de familie sau medicul pediatru ar trebui să îi informeze pe părinți și cu privire la vaccinurile opționale pe care le pot administra copiilor. Unele dintre acestea sunt injectabile, altele orale. Trebuie menționat că acestea nu sunt gratuite, precum cele din schema națională de vaccinare, ci pot fi făcute contracost. Iată care sunt cele mai comune vaccinuri opționale recomandate:

Vaccinul împotriva rotavirusului – se administrează în două doze, pe cale orală. Prima doză se face la vârsta de 6 săptămâni a copilului, iar a doua doză se administrează la distanță de o lună după prima. Oferă protecție împotriva Rotavirusului, cea mai comună cauză de diaree severă la copiii mici.

Citește și: Cât costă o zi de spitalizare dacă nu ești asigurat. Ce servicii sunt gratuite, de fapt

Vaccinul antigripal – se administrează începând cu vârsta de 6 luni, la începutul sezonului gripal. La prima vaccinare, se administrează două doze. După prima vaccinare, se poate administra injectabil sau intranazal. Pentru copiii cu vârste între 6 luni și 5 ani, vaccinul antigripal este gratuit.

Vaccinul împotriva varicelei – se administrează sub formă de injecție, începând cu vârsta de 9 luni a copilului. Se fac două doze, la distanță de 6 săptămâni una de cealaltă. Se poate administra și dacă copilul a intrat în contact cu o persoană cu varicelă, în primele ore de la contact.

Citește și: Cât costă un test rapid de gripă. Prețul cu care se vinde în farmacii

Vaccinul antimeningococic – se poate administra începând cu vârsta de 2 luni și oferă protecție împotriva subtipurilor A, C, W și Y ale virusului care provoacă meningita.

Vaccinul hepatitic A – este un vaccin injectabil, care se administrează în două doze, la distanță de 6-12 luni. Se poate face la orice vârstă, atât la copii, cât și la adulți și este recomandat mai ales atunci când copiii intră în colectivitate și îmbolnăvirile sunt mai frecvente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…