Rugăciunea puternică pe care să o rostești de Buna Vestire. Te ferește de boli și de necazuri

Rugăciunea puternică pe care să o rostești de Buna Vestire

În fiecare an, pe 25 martie, creștinii celebrează Buna Vestire. Este una dintre cele mai importante și mai vechi sărbători creștine, datând din secolul al V-lea. De această zi se leagă o serie de tradiții și obiceiuri și se spune că este bine să rostești o anumită rugăciune, pentru a fi protejat de necazuri.

Tradiții și obiceiuri de Buna Vestire

Ziua de 25 martie este marcată în calendarul creștin ortodox cu cruce roșie, fiind una dintre cele mai importante sărbători. În această zi, se spune că Arhanghelul Gavriil a înștiințat-o pe Fecioara Maria că îl poartă în pântece pe Mântuitor. În popor, Buna Vestire mai este cunoscută și cu denumirea de Ziua Cucului. Oamenii țin cont de o serie de tradiții și obiceiuri transmise din generație în generație.

  • În fiecare an, Buna Vestire pică în Postul Paștelui și este dezlegare la pește. În acest post sunt doar două zile în care se poate mânca pește, respectiv de Buna Vestire și de Florii.
  • Fiind o sărbătoare cu cruce roșie, nu se fac treburi casnice sau în gospodărie în această zi. Nu se calcă, nu se coase, nu se spală și nu se muncește la câmp.

Citește și: Postul Paștelui 2024. Cea mai puternică rugăciune pe care să o rostești în timpul postului, are doar 4 cuvinte

  • Se spune că nu este bine să auzi cântatul cucului pe nemâncate, de aceea toți oamenii trebuie să mănânce înainte de a ieși din casă.
  • În această zi nu este bine să te cerți cu nimeni. Sărbătoarea are o conotație pozitivă, astfel că aceia care se ceartă sau poartă dușmănie de Buna Vestire, vor avea ghinion tot restul anului.

Rugăciunea puternică pe care să o rostești de Buna Vestire

Pe 25 martie, credincioșii merg la biserică și dau de pomană alimente. De asemenea, se pot aprinde lumânări sau candele acasă și se pot rosti rugăciuni care să îi ferească pe oameni de necazuri. Iată cum sună una dintre rugăciunile pe care le poți rosti cu ocazia acestei sărbători!

Citește și: Cât durează postul Paștelui 2024. Ce e bine să faci în această perioadă, ce poți mânca și ce obiceiuri sunt interzise. Tradiții și superstiții

”Doamne, Dumnezeule, Atotţiitorule, Cel Care ai binevoit ca Fiul Tău Cel Unul-Născut să Se întrupeze dintr-o femeie neispitită de nuntă şi să Se facă om pentru a noastră mântuire, Cel Care ai trimis totodată şi pe Gavriil, Arhanghelul Tău, spre a binevesti zămislirea Ta cea fără de sămânţă Sfintei Fecioare Maria, mai înainte de veci rânduită drept locaş al acestei Taine înfricoşătoare, dinainte-cunoscută Ţie şi Cuvântului Celui dimpreună-veşnic cu Tine;

Tu însuţi, pentru rugaciunile ei si ale tuturor Sfinţilor Tăi, binevesteşte sufletelor noastre prin Harul Tău iertarea păcatelor şi bucuria cea de neînstrăinat; binecuvântează poporul Tău cu pace; dă-ne să cunoaştem calea pe care, păşind, vom plăcea bunătăţii Tale, şi ne călăuzeşte spre a Ta Împărăţie cerească. Cu îndurările Hristosului Tău, cu Care eşti binecuvântat, împreună cu Preasfântul şi Bunul şi de-Viaţă-tacătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin” (sursa: crestinortodox.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…