Roxana Ciuhulescu, urmărită de ghinioane, la BAC: „Am pus 3 ceasuri să sune, în oală, dar n-am auzit niciunul”. Ce medie a obținut la examenul maturității EXCLUSIV

Roxana Ciuhulescu

Mulți adolescenți se pregătesc din greu pentru Bacalaureat, dorindu-și să aibă cele mai bune rezultate. Roxana Ciuhulescu are câteva amintiri, unele amuzante, de la examenul maturității. Fosta concurentă de la ”Survivor” ne-a povestit, în exclusivitate pentru Ego.ro, despre acele zile pline de emoție, dar ne-a dezvăluit și care a fost media generală obținută.

”Am ajuns târziu la examen, ciufulită”

Roxana Ciuhulescu își amintește cu drag de faptul că dormea profund, astfel că și-a pus cele trei ceasuri să sune în dimineața în care trebuia să ajungă la Bacalaureat. Cu toate acestea, ea a întârziat, căci nu a auzit alarmele. Vedeta ne-a dezvăluit că și-a uitat și buletinul, văzându-se nevoită să se întoarcă acasă:

„Am cea mai trăsnită amintire. Mi-am pus 3 ceasuri în oală ca să sune, să mă trezesc dimineața pentru că dormeam lemn, dar nu am auzit niciunul. Am ajuns târziu la examen, ciufulită. Uitasem și buletinul și a trebuit să mă întorc acasă. Am intrat până la urmă (n.r. în sală), noroc că stăteam foarte aproape de liceu”.

„La matematica, din câte țin minte, mi-a fost greu”

Fosta concurentă de la ”Survivor” ne-a explicat că nu a iubit niciodată matematica. Totuși, ea și-a amintit că cel mai ușor i-a fost la sport, ținând cont că la vremea respectivă făcea handbal de performanță. Ea a ajutat și o colegă pentru a trece cu brio peste examenul maturității:

„La matematica, din câte țin minte, mi-a fost greu. Nu am fost niciodată iubitoarea acestei materii, nu mi-a plăcut niciodată matematica. Cel mai ușor pot să spun că am dat sportul și am tras după mine o colegă care era total anti-sport. Pe vremea aia făceam handbal de performanță și mi-a fost ușor. Ca să o ajut și pe ea, am tras-o efectiv după mine”.

S-a angajat de la o vârstă fragedă: ”Am câștigat pâinea devreme”

Roxana Ciuhulescu a avut grijă să aducă bani în casă încă de la o vârstă fragedă. Aceasta a dat dovadă de maturitate și s-a angajat, ținând cont că trecea printr-o situație delicată în familie:

„Aveam nevoie de un loc de muncă, a fost o situație delicată în familie și trebuia să muncesc. M-am angajat imediat, nici nu îmi dădusem toate examenele și deja lucram. Am câștigat pâinea devreme”.

„Din câte țin minte, am avut media generală în jur de 8,50”

Fosta concurentă de la ”Survivor” a avut media generală în jur de 8,50. Deși făcea sport de performanță, a învățat din greu. Roxana Ciuhulescu ne-a povestit și despre antrenorul pe care îl avea pe atunci, care verifica notele sportivelor:

„Din câte țin minte, am avut media generală în jur de 8,50. Pentru faptul că făceam sport de performanță și eram tot timpul în cantonamente și turnee, mi-a fost destul de greu să țin ritmul cu amândouă. Am avut noroc de un antrenor la echipă foarte bun, care era ca un tată pentru noi și venea și la școală, ne verifica rezultatele. Pe vremea respectivă, nu puteai să fii componenta lotului național și să vii cu 4 și 5. Era rușine”.

Roxana Ciuhulescu

Ce spune despre relația pe care o au acum copiii cu sportul

Vremurile s-au schimbat, astfel că, din păcate, mulți copii nu mai sunt interesați de sport. Aceasta consideră că situația din acest domeniu nu este roz:

„Copiii nu mai fac sport de performanță, nu îi mai aduci la sport. Nu mai sunt programe cum erau înainte, echipe, s-au închis cluburi, sunt baze sportive în paragină. Cumva, situația în sport este dezastruoasă”.

Va fi prezentă la finala ”Survivor”, din Republica Dominicană

Roxana Ciuhulescu se întoarce în Republica Dominicană pentru finala Survivor. Vedeta de-abia așteaptă să își vadă foștii colegi. Totuși, ea s-a întristat atunci când Marian Drăgulescu a ieșit din competiție, ținând cont că îl susținea pe gimnast:

„Îmi fac bagajele, mă duc în avion și mă duc (râde). La Survivor, de data aceasta, fiind finala, nu trebuie să mai fac sport. Oricum, nici nu pot să mai fac, sunt cu piciorul praf. Dar vom merge toți care am participat. Pe 31 mai este finala. L-am susținut pe Drăgulescu (n.r. Marian Drăgulescu), dar îmi place și Alex Delea foarte mult. Oricum, toți cei care au rămas au șanse egale. Mi-a părut rău că a ieșit Drăgulescu, era principalul meu favorit din cei rămași la final. De-a lungul timpului, am mai susținut. L-am susținut și pe Itu, (n.r. Radu Itu) eram convinsă că ajunge în finală, dar nu a rezistat”.

Face sport în continuare

Fosta concurentă de la ”Survivor” merge la sală pentru a se asigura că nu se înrăutățesc problemele pe care le are cu piciorul. Ea ne-a mărturisit că, dacă nu ar face sport, ar ajunge imediat pe mâinile doctorilor pentru a se opera:

„Eu fac sport, dacă nu aș face sport aș ajunge imediat la operație. Merg la sală. Am făcut recuperare când m-am întors de la Survivor și acum fac săptămânal sport, mă duc de cel puțin de 2 ori pe săptămână (n.r. la sală). Nu am cum să susțin ligamentele dacă nu întrețin musculatura”.

„Sportul de la Survivor nu se compară cu sportul de sală”

Vedeta nu regretă experiența de la ”Survivor România”, chiar dacă întâmpină probleme de sănătate acum. Ea susține că și-a asumat toate aceste lucruri. Competiția din Republica Dominicană este una extrem de dură, iar, din cauza înălțimii, Roxana Ciuhulescu consideră că a fost în dezavantaj pe circuit:

„Mai afectat decât este, cu încheietură care trebuie refăcută complet, nici nu se poate. Am ruptură de ligament încrucișat și meniscurile rupte. Bine, eu mi-am asumat, un sportiv care a făcut performanță la viața lui nu mai are cum să fie întreg. Știam, doar că sportul de la Survivor nu se compară cu sportul de sală. Este mult mai dur la Survivor. Pe circuit am fost în dezavantaj, am o înălțime de 1,92 m. Totuși, pentru mine, a fost o experiență incredibilă, nu îmi pare rău că m-am dus”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…