Radu Ștefan Bănică a împlinit 22 de ani. Și-a făcut un tatuaj chiar de ziua lui. Internauții au reacționat imediat: “Acum va fi greu să te oprești”

Radu Ștefan Bănică a împlinit 22 de ani

Radu Ștefan Bănică a împlinit 22 de ani. De ziua sa de naștere, fiul lui Ștefan Bănică Jr. și-a făcut un cadou inedit. Tânărul artist a mers să își facă primul lui tatuaj. Fanii săi de pe rețelele de socializare au reacționat imediat, iar unii chiar l-au încurajat să nu se oprească aici.

Radu Ștefan Bănică și-a făcut cadou un tatuaj de ziua lui. Artistul împlinește astăzi 22 de ani

Radu Ștefan Bănică este fiul unui dintre cei mai apreciați artiști din România, Ștefan Bănică Jr., de la care a și moștenit pasiunea pentru artă.

Tânărul îi calcă pe urme tatălui său și își clădește, pas cu pas, propria carieră. Este un actor la început de drum și un cântăreț în plină ascensiune. Știe că într-o zi își va fi îndeplinit toate planurile mărețe, pentru care a muncit atât de mult.

Citește și: Andreea Marin și Radu Ștefan Bănică, apariție de senzație. Cum s-au fotografiat cei doi, așa nu i-ai văzut niciodată

Radu Ștefan Bănică a împlinit astăzi, 7 februarie, 22 de ani. O vârstă la care visele, dorințele și aspirațiile ating cerul. El și-a făcut un cadou inedit de ziua sa: un tatuaj pe brațul său drept.

A împărtășit bucuria primului tatuaj cu fanii, postând două fotografii sugestive pe rețelele de socializare, alături de un mesaj scurt și cuprinzător:

”Ca la 22 de ani” – a scris tânărul artist în dreptul imaginilor în care pare că avut pare și de un strop de durere.

Urmăritorii săi au reacționat imediat. Printre mesajele de felicitare de ziua sa, unii l-au încurajat să nu se oprească la un singur tatuaj:

”A trebuit să o faci. Acum va fi greu să te oprești.”/ ”La mulți ani sănătoși și fericiți. Să ai parte numai de bucurii și împliniri. Să ți se îndeplinească tot ceea ce ți-ai propus.”/ ”La mulți ani Răducule. Cei mai faini ani 22” – au fost doar câteva dintre reacțiile internauților la postarea lui Radu Ștefan Bănică.

Ce surpriză i-a făcut sora sa, Violeta

Un mesaj special a primit și din partea surorii sale vitrege. Violeta, fiica lui Ștefan Bănică Jr. și a Andreei Marin i-a dedicat un colaj cu fotografii care îi surprinde pe ea și fratele ei împreună în diferite momente. De asemenea, Violeta a ținut să-i reamintească acestuia cât de mult îl iubește (FOTO).

Citește și: Imagini inedite cu cei doi copii mari ai lui Ștefan Bănică Jr. Cum s-au filmat Radu și Violeta, fanii au rămas surprinși

Cei doi nu au fost mereu apropiați, așa cum chiar Radu mărturisea în urmă cu ceva timp. Însă, pe măsură ce anii au trecut și au crescut, și-au dat seama că legătura dintre ei devine tot mai puternică, motiv pentru care acum sunt de nedespărțit.

”Eu și Violeta ne înțelegem foarte bine, avem o relație foarte frumoasă și cu fiecare an ce trece ne înțelegem din ce în ce mai bine. Frații se înțeleg mai bine când sunt mici de obicei. La noi eu cred că e invers”, spunea Radu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…