Cred că toate fetele au o prietenă „cea mai bună”, cel puțin în liceu, la vârsta adolescenței, deși unele fete au o astfel de prietenă încă din grădiniță. Pentru mine s-a dovedit a fi un eșec total, după ce prietena mea cea mai bună mi-a mărturisit că este îndrăgostită de mine.
Pe Codruța am cunoscut-o în liceu. Am fost cele mai bune prietene. Când părinții ei au divorțat, am fost acolo, am susținut-o și i-am fost sprijin. Când tatăl meu a murit, înainte de Bac cu două săptămâni, dacă nu era ea, nu mi-aș fi luat Bac-ul. Am fost de nedespărțit, ne declaram surori, iar mulți dintre cei care nu ne erau prieteni apropiați și nu știau detalii din viața noastră chiar credeau că suntem surori. Mulți ne spuneau chiar că avem trăsături asemănătoare. Adevărul este că amândouă aveam păr șaten deschis, cam aceeași statură și aceeași formă a feței. Era ușor să păcălim. Dar nu aveam nicio rudă comună.
Apoi ne-am despărțit când am mers la facultate. Ea a fost acceptată în Danemarca, eu am rămas în țară. Ne-am scris, ne-am sunat în toți acești ani, am avut iubiți, ne-am despărțit, am avut ani foarte frumoși, dar recunosc, îmi lipsea prietenia ei.
Strict prietenia, pentru că eu nu sunt atrasă de femei. Cum aveam să aflu mai târziu despre ea.
Prietena mea cea mai bună mi-a mărturisit că este îndrăgostită de mine
După facultate eu m-am mutat împreună cu prietenul meu și nu m-am mai întors în orașul meu natal. Ea a venit în țară, dar și-a găsit un job la firma la care lucra iubitul meu, în același oraș, ca arhitect. Era proaspăt absolventă, cu diplomă obținută în Danemarca, părea foarte promițătoare în firma respectivă. Așa că ne-am reluat prietenia și ne-am bucurat foarte mult una de alta.
Încet, ne recuperam viața împreună, dar eu acum nu mai eram singură și nu mai aveam timp ca și în liceu, să ne prostim. Nici dispoziție. Mă mai și maturizasem, aveam job, aveam iubit, nu puteam să mă mai comport ca și în liceu. Și am observat că asta, pe ea, o deranja puțin. Vedeam cum insistă uneori să ieșim doar noi două, sau când venea la noi, îl ignora total pe iubitul meu. Chiar avea mici accese de gelozie. Mi se părea că a rămas, cumva, ancorată în perioada aceea în care ne era atât de bine. Dar puneam totul pe seama faptului că a lipsit atât de mult de acasă și că îi era dor de tot ce însemna „acasă”.
Dar cel mai mare șoc l-am avut când prietena mea cea mai bună mi-a mărturisit că este îndrăgostită de mine. Nu aveam nici cea mai mică bănuială. Nu am luat în calcul niciun indiciu, deși acum, privind în urmă, constat că au fost destule.
Era geloasă pe iubitul meu
Eu eram extrem de fericită, tocmai am fost cerută în căsătorie și mă bucuram foarte mult, însă ea nu a participat la bucuria mea. Nu mi-am dat seama nici atunci care este problema ei. Am bănuit că e geloasă pe iubitul meu, dar nu am bănuit că era îndrăgostită de mine.
Acum nu știu ce să fac, pentru că eu nu sunt atrasă de femei. Dar prietenia ei contează foarte mult pentru mine. Pe de altă parte, nu aș vrea nici să-mi periclitez viața alături de iubitul meu, rămânând în preajma ei. Dar mă simt obligată și față de ea, după toți acei ani în care ne-am simțit ca surorile. Nu știu nici dacă să-i spun sau nu iubitului meu. Mă tem că dacă află, o va îndepărta din viața noastră. Iar atunci m-aș simți vinovată față de ea.
