Partenerul îți poate „fura” tinerețea, dacă e mai în vârstă ca tine. E dovedit științific

Îți poate fura partenerul tinerețea?

Există multe cupluri în care există o diferență mare de vârstă între parteneri, însă, se spune că dragostea nu are vârstă. Vârsta este doar un număr. Însă, potrivit unor studii recente, partenerul mai în vârstă poate “fura” tinerețea celui mai tânăr.

Studiu: relațiile în care între parteneri există o diferență mai mare de vârstă

În timp “s-a născut” teoria că partenerul tău poate „fura tinerețea” dacă este mai în vârstă decât tine, și pentru a clarifica îndoielile, astăzi vom afla ce spun experții. Potrivit unui studiu publicat de The American Psychological Association, relațiile în care există o diferență mare de vârstă sunt mai durabile, mai ales atunci când bărbatul este cel mai în vârstă, asta pentru că bărbații mai în vârstă caută relații mai stabile, potrivit viviendoencasa.mx.

Îți poate fura partenerul tinerețea dacă este mai în vârstă decât tine?

De cele mai multe ori persoana dominantă într-o relație este cea care este mai în vârstă. De obicei, deși există întotdeauna excepții, persoana mai tânără este cea care se adaptează la activitățile și gusturile celui care este mai în vârstă, deci nu este faptul că tinerețea ta este furată de la tine, ci că adopți un mod de a fi și de a acționa de la cineva care este mai în vârstă decât tine.

Așadar, într-adevăr partenerul mai în vârstă poate “fura” tinerețea celui mai tânăr, însă este vorba doar de adoptarea unor comportamente și împărtășirea intereselor în funcție de vârstă.

Cum recunoști o relație toxică și ce trebuie să faci pentru a ieși din ea

Printre lucrurile pe care le observi rapid se numără: lipsa sprijinului, stresul constant, ignorarea nevoilor. Partenerul dintr-o relație toxică este de cele mai multe ori o persoană egoistă și care nu se interesează de dorințele tale. Te vede nefericită, dar confortul lui emoțional este mai important. De aceea, tinde să te atragă tot mai mult în această relație nesănătoasă.

Ca să ieși dintr-o relație toxică trebuie să analizezi foarte bine situația și să fii sinceră cu tine. Dacă ești nefericită și tot speri că el se va schimba, ei bine acest lucru nu se va întâmpla prea curând.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…