Octavia Geamănu a dat în judecată Antena 1 după ce a fost scoasă de la Observator: “Nu am primit nicio explicație”

Octavia Geamănu a dat în judecată Antena 1

Octavia Geamănu, una dintre cele mai cunoscute și apreciate prezentatoare de la Antena 1, a fost scoasă de la Observator în urmă cu câteva luni. Vedeta prezenta Observatorul de weekend de aproximativ patru ani și, de asemenea, a apărut de nenumărate ori în prime time în ultimii 10 ani. Recent s-a aflat că vedeta a dat în judecată postul de televiziune.

Octavia Geamănu a dat în judecată Antena 1: „S-a ajuns în această situație pentru că nu am reușit să ne înțelegem în tot acest timp”

Octavia Geamănu a fost înlocuită și, timp de trei luni, s-a prezentat la muncă, însă nu a mai intrat pe post. Vedeta vrea să remedieze această situație, iar, potrivit ei, discuțiile ajunsese să fie purtate la nivel de avocați. Potrivit playtech.ro, Octavia Geamănu a deschis un proces, iar pe Portalul Instanțelor apare dosarul cu numărul 22448/3/2022, reclamantul fiind Geamănu Luiza Octavia, iar pârâtul Antena Tv Group SA, dosarul fiind încadrat la Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale/ Litigii de muncă.

„S-a ajuns în această situație pentru că nu am reușit să ne înțelegem în tot acest timp. Tot ce îmi doresc este să îmi desfășor activitatea în conformitate cu contractul pe care îl am în desfășurare cu angajatorul. Nu am primit nicio justificare, nu am primit nicio explicație legată de scoaterea mea de pe post”, a declarat, în exclusivitate pentru Impact.ro, Octavia Geamănu.

Octavia Geamănu își dorește să prezinte din nou Observatorul din weekend

Momentan nu a fost stabilit niciun termen al procesului. Rămâne de văzut dacă părțile se vor întâlni în instanță sau lucrurile se vor rezolva fără ajutorul instanței. Octavia Geamănu își dorește să prezinte în continuare Observatorul din weekend, așa cum se stipulează în contract: prezentator/ crainic TV departamentul știri. În tot acest timp prezentatoarea TV s-a prezentat la locul de muncă de luni până vineri, în intervalul 9:00-17:00, cu excepția zilelor de concediu.

Observatorul din weekend a fost prezentat în ultimele luni de către colege de-ale Octaviei Geamănu, iar acum este prezentat de Irina Ursu, o tânără care a lucrat la Aleph, iar timp de patru ani a fost jurnalist pentru PRO TV Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…