Oana Roman a îndeplinit ultima dorință a mamei sale. Cum a apărut Isabela pe internet, ipostază emoționantă

Oana Roman a indeplinit ultima dorinta a mamei sale. Cum a aparut Isabela pe internet, ipostaza emotionanta

Oana Roman a postat pe internet imagini emoționante cu fiica ei, Isabela. Potrivit vedetei, a fost una dintre marile dorințe ale regretatei sale mame, Mioara Roman, să-și vadă nepoata așa.

Cum a filmat-o Oana Roman pe fiica ei, Isabela

La câteva zile după înmormântarea mamei sale, Oana Roman a filmat-o pe Isabela în timp ce cântă la pian, fiind una dintre marile dorințe ale Mioarei Roman.

„Una din marile dorințe ale mamei a fost ca Isa să facă pian. La început Isa a preferat doar pictura, apoi a început să facă pian la școală, i-a plăcut, și astfel i-a îndeplinit dorinta mamei. Azi când am fost sa o iau de la școală, a insistat sa mi facă o demonstrație. Mama sigur a auzit-o. Așa cântă Isa, după 2 luni de lecții de pian.”, a scris Oana Roman pe Instagram, la secțiunea InstaStory (vezi FOTO în galerie).

Mioara Roman a murit la azil

Mioara Roman a murit la 83 de ani, după o lungă suferință medicală. Vestea tristă a fost dată de fiica ei, Oana, vineri dimineață, 23 februarie 2024: „Ieri (n.r. – joi, 22 februarie 2024), era bine, au mobilizat-o, totul era bine. La ora 1 noaptea a decedat practic în somn. Așa cum și a dorit. În liniște și fără dureri. A făcut stop cardiac și au resuscitat-o, dar fără succes. A plecat linștită. În pace și asa cum și a dorit. Mereu a spus ca vrea să moara în somn. Și Dumnezeu i-a împlinit dorința. Dumnezeu să o ierte și să o odihnească în pace. Va fi acum alături de părinții și sora ei”.

Fosta soție a lui Petre Roman s-a confruntat cu multiple probleme de sănătate. Mioara Roman a fost supusă unei intervenții chirurgicale de îndepărtare a colecistului, apoi a suferit o operație pentru extirparea unui lipom infectat. De asemenea, a primit diagnosticul de Parkinson și a avut mai multe accidente vasculare cerebrale, cu o recurență îngrijorătoare.

Ce a ținut să transmită vedeta după înmormântarea mamei sale

După înmormântarea mamei sale, Oana Roman a ținut să le mulțumească tuturor pentru mesajele de condoleanțe și susținere. Totodată, vedeta i-a adus un ultim omagiu Mioarei Roman:

„Mulțumesc pentru toate mesajele, pentru toată susținerea, pentru toate gândurile pentru mama, pentru tot ajutorul moral. Mulțumesc celor care au venit să își ia rămas bun de la mama.

Mulțumesc rudelor care au fost lângă noi și lângă mama. Mulțumesc pentru că am un copil minunat și perfect. Isabela, minunea mea. Mulțumesc, Gabriela, pentru tot și profesionalismul tău desăvârșit. Mulțumesc familiei Pascu în integritatea ei.

Fără voi aș fi fost acum singură pe lume. Mulțumesc prietenilor care mi-au stat aproape și mi-au trimis gânduri. Mulțumesc Părintelui Cărămizaru, părintelui Gheorghe și tuturor celor opt preoți care au oficiat cea mai frumoasă și emoționantă slujbă pentru mama.

Mulțumesc, mama, pentru că îmi dai putere, îmi trimiți mesaje și simt liniște, pace și iubire. O să vorbim aici când o să simt că pot fi din nou cu voi”.

Vezi Cât a costat înmormântarea cu fast a Mioarei Roman. Fiicele ei nu s-au uitat la bani, puțini români își permit

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…