O recunoști? Simpatica fetiță a cunoscut succesul, însă a trecut prin numeroase traume și tragedii

demi moore

Demi Moore, în vârstă de 60 de ani, a avut o viață marcată de tragedii și traume. Ea a devenit cunoscută mai mult în 1990, cu rolul din „Ghost/Fantoma mea iubită“, dar și datorită relațiilor sale amoroase. Totodată, Demi Moore este și una dintre cele mai bine plătite actrițe de la Hollywood. Cu toate acestea, succesul a venit la pachet și cu multe suferințe.

Demi Moore, o copilărie traumatizantă

Actrița a avut o copilărie marcată de suferințe. Relația vedetei cu părinții ei, Virginia și Dan Guynes, a fost una traumatizant, pentru că aceștia s-au luptat cu dependența de alcool. Pe când avea doar 15 ani, părinții ei s-au despărțit, iar când Demi a împlinit 17 ani, tatăl său s-a sinucis.

Citește și: Cele mai admirate ținute la gala CFDA Fashion Awards 2023. Demi Moore, ravisantă într-o rochie argintie. Serena Williams, decolteu generos FOTO

În autobiografia sa, „Inside Out“, Demi Moore a recunoscut că agresată sexual de un prieten al mamei sale, în casa lor, iar bărbatul a spus că i-a dat mamei sale 500 de dolari pentru acest lucru oribil.

sursa foto: instagram

„Nu cred că a fost o simplă tranzacție. Dar ea i-a dat totuși permisiunea și m-a pus în pericol“, a povestit vedeta.

Tot în adolescență, Demi Moore a aflat că Dan nu era tatăl ei biologic. Virginia, mama ei, s-a căsătorit cu el când era deja însărcinată și a decis să țină acest lucru ascuns de fiica sa, în ciuda faptului că toți ceilalți din familie știau adevărul.

Relația actriței cu mama s-a răcit mult, însă cele două s-au împăcat cu puțin timp înainte de moartea femeii, în 1998.

Actrița, dependentă de alcool

Demi Moore s-a iubit prima dată cu Bruce Willis și s-au căsătorit în 1987. Moore și Willis au împreună trei fiice, însă mariajul lor s-a deteriorat treptat. În 1998 au divorțat, dar au rămas în relații bune.

Apoi, actrița a avut o relație cu tânărul actor Ashton Kutcher, dar acesta a înșelat-o. Potrivit „New York Times“, Moore a rămas însărcinată la începutul relației cu Ashton Kutcher, dar a pierdut sarcina la șase luni. Pentru a face față durerii, și-a găsit alinarea în droguri și alcool.

Fiicele sale au rupt legătura cu ea

Totodată, Demi Moore a specificat că relația cu fiicele sale a avut de suferit. La un moment dat, ele au refuzat să mai vorbească cu actrița.

„Am fost atât de supărată pentru că simțeam că mi-a fost luat ceva ce era al meu‟, a spus Tallulah. Fiindcă a pierdut sarcina, Demi Moore a devenit dependentă de alcool, iar două dintre fiicele sale, Tallulah și Scout, nu au mai vorbit cu ea timp de trei ani de zile. Singura care a păstrat legătura cu Demi a fost fiica ei cea mare, Rumer, care a internat-o pe vedetă într-o clinică de dezalcoolizare: „Am văzut-o pentru prima dată pierzându-și controlul în preajma unui bărbat. Nu o recunoșteam‟, declara Rumer.

Demi Moore recunoștea că și părinții săi au fost dependenți de alcool și cocaină.

Citește și: Ce s-a ales de actrița din „Baywatch”. A făcut furori în costum de baie roșu, însă acum e transformată total. O mai recunoști?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…