Se zice că dincolo de sentimente și atracție fizică, importantă este într-o relație compatibilitatea. Asta este ceea ce ține cuplul sudat după ce atracția de la început scade în intensitate. Cred că eu și proaspătul meu soț tocmai constatăm că ne lipsește acestă caracteristică. Nu-i place să iasă din casă, în timp ce eu visez să călătorim, să explorăm lumea. Abia îl pot convinge să mergem într-o vacanță pe an.
Lucrurile s-au schimbat după câteva luni de căsătorie
Adevărul este că ne-am căsătorit la doar două luni după ce ne-am cunoscut pe o rețea de dating. A fost dragoste la prima vedere. Deși ne-am văzut online prima dată. Am știut că el este alesul din felul în care vorbea și modul în care punea problema. Ne-am întâlnit față în față după doar două zile și totul a devenit clar. Există o atracție foarte mare între noi și sentimentele sunt intense. Dar după șase luni de căsătorie încep să văd altfel lucrurile.
Nu-i place să iasă din casă
În ultima vreme am început să avem discuții tot mai des. Eu vreau să ieșim. Am stat în casă până acum, a fost frumos, ne-am distrat, dar parcă vreau să mai fac și altceva. Îmi lipsesc ieșirile cu prietenii. L-am prezentat deja prietenilor mei, toți îl plac. Pe prietenii lui nu prea i-am cunoscut pentru simplul motiv că nu are. Mi-e greu să înțeleg cum un bărbat la 30 de ani care a avut o viață de burlac până acum nu are mai mult de doi amici cu care să iasă măcar la o bere.
Când mi-a spus că preferă calitatea și nu cantitatea am crezut că e dovadă de maturitate dar nu mă așteptam să ducă asta atât de departe.
Pe de altă parte, nici prietenii mei nu sunt chiar niște pierde-vară. Sunt cupluri, oameni pe care te poți baza și care mi-au fost alături când oricând am avut nevoie. Dacă sunt mai mulți decât doi nu înseamnă că sunt de calitate mai slabă.
Încerc deja de săptămâni bune să mă adaptez la stilul lui de viață, însă mie mi-e foarte greu. Eu nu pot să stau închisă în casă cu zilele. Eu am nevoie să ies afară, să ies în natură sau să văd oameni în jurul meu. Am nevoie să socializez. El spune că-i e suficient să stea cu mine. Dar mie nu mi-e.
Abia acceptă o vacanță pe an
Dacă reușesc, cu greu, să-l conving să ieșim undeva, îmi zice să mă pregătesc că el nu are nevoie de atât de mult timp ca mine. Apoi se pune la un film. Chiar dacă eu sunt gata, trage de timp, până se termină episodul. Apoi încă 10 minute ca să mai vadă ceva din episodul următor. Apoi își amintește că i s-a făcut foame. Alteori primește un telefon că trebuie să deschidă calculatorul să trimită cine-mai-știe-ce documente la contabilitate.
În cele din urmă se face târziu și nu mai mergem nicăieri. Asta e un model care s-a repetat aproape în fiecare weekend în care am fost liberă și am propus să ieșim undeva. Știu, nu-i place să iasă din casă. De vacanțe nici nu poate fi vorba. Abia dacă reușesc o dată pe an să-l convig să mergem undeva. Asta în timp ce eu visam să călătorim împreună prin toată lumea.
Până la nivelul de proiect, de vis, a fost de acord. Însă când a trebuit să-l punem în practică, s-a împotmolit. Iar motivele au fost variate, însă niciunul real.
Mă întreb dacă nu ne-am grăbit
Nu știu dacă greșesc undeva. Dar am senzația că există o prăpastie între noi care se deschide din ce în ce mai mult și se face tot mai mare. Mă întreb acum dacă nu ne-am cam grăbit cu căsătoria. Poate că ne-ar fi prins bine o perioadă mai îndelungată pentru a ne cunoaște mai bine. Acum, după șase luni, nu mai sunt sigură că aș fi făcut pasul.
Eu visam să călătorim în toată lumea, să explorăm, dar nu-l pot scoate din casă nici să mergem la pisicina care e la 500 de metri de noi. El nu are nevoie nici să socializeze, nici să se răcorească, oricât de cald ar fi. Bere nu bea, cafea nici atât, iar de alcool nu ai vorbesc. Aceste trăsături m-au impresionat la el, mai ales că am avut unele traume în copilărie din cauza unui părinte alcoolic și abuziv. Am crezut că măritându-mă cu un bărbat care nu are vicii, copiii mei vor fi feriți de traumele pe care le-am suferit eu în copilărie. Dar se pare că lipsa viciilor nu este suficientă pentru un mariaj fericit.
Revin la compatibiltate și mă gândesc în continuare că asta este singura problemă dintre noi. Și încep să-mi pun întrebări despre un mod de a rezolva problema, înainte ca prăpastia care se deschide între noi să fie de nedepășit.
