Nimeni nu a știut asta până acum. Ce religie are, de fapt, Mihai Gâdea de la Antena 3

Nimeni nu a stiut asta pana acum. Ce religie are, de fapt, Mihai Gadea de la Antena 3

Mihai Gâdea este unul dintre cei mai cunoscuți și îndrăgiți prezentatori TV din România. De luni până joi, telespectatorii îl urmăresc cu sufletul la gură la Antena 3 CNN, unde moderează Sinteza Zilei. Însă, multă lume s-a întrebat, la un moment dat, de ce vedeta nu are emisiuni și în zilele de vineri și sâmbătă. Nu, nu este vorba despre structura grilei, ci despre credința sa. Iată ce religie are, de fapt, Mihai Gâdea!

Ce credință are Mihai Gâdea

Mihai Gâdea nu mai are nevoie de niciun fel de introducere. În vârstă de 46 de ani, acesta are o carieră de peste două decenii în televiziune. Între 2002 și 2004, Mihai Gâdea a fost realizator de programe în cadrul postului Realitatea TV.

Ulterior, acesta a ajuns în trustul Intact. Mai întâi, a realizat programe TV la Antena 1, apoi s-a mutat la Antena 3 CNN, unde este și în prezent și se bucură de un succes uriaș datorită emisiunii Sinteza Zilei, care se difuzează de luni până joi, de la ora 21:00.

Programul nu a fost ales neapărat de șefii trustului, ci de celebrul prezentator TV. Mihai Gâdea nu lucrează în zilele de vineri și sâmbătă, deoarece nu-i permite credința.

Îndrăgitul moderator de la Antena 3 CNN s-a botezat în religia adventistă, iar practicanții acestei religii au anumite reguli stricte după care se ghidează.

Una dintre ele spune că începând de vineri, după apusul Soarelui, și până duminică dimineața, orice activitate, cu excepția rugăciunii, este interzisă.

Citește și Ce religie are Antonia. Puțini fani știu asta despre iubita lui Alex Velea. Regulile stricte pe care trebuie să le respecte!

Mihai Gâdea, atacat din cauza religiei sale

Acum, toată lumea știe cine este Mihai Gâdea, dar în trecut acesta a fost pastor și a ținut predici în bisericile adventiste. Totuși, pentru a-și face un nume în televiziune, prezentatorul a încălcat regula adventistă de care vorbeam mai sus, însă acest lucru s-a întâmplat doar de câteva ori,

De asemenea, Mihai Gâdea a mărturisit, în cadrul podcastului ”Altceva cu Adrian Artene”, că religia sa i-a creat și unele probleme. ”Am mers la Teologie când aveam 18 ani, imediat cum am terminat liceul. Am terminat Institutul la 23 de ani și de foarte multe ori a fost ceva tare, totuși.

Era perioada în care Antena 3 era atacată puternic de președintele în funcție al țării. La un moment dat, m-au luat la țintă pe mine direct. Făcuseră ei acolo o strategie, să mă atace, să spună că sunt pastor.

Cine, domnule, pastorul ăsta? Și asta a fost o campanie care s-a întâmplat pe un alt post de televiziune și era cam seară de seară. Era și în niște ziare, și pe niște site-uri.

Eu când am văzut, am avut un sentiment de amuzament în primă instanță, dar, pe de altă parte, îmi părea rău, zic: Totuși oamenii care cred în Dumnezeu, în felul ăsta ei simt asta ca o batjocură, ca o rușine, mie nefiindu-mi rușine de asta.

Nu mi-a fost niciodată rușine, eu am vorbit despre asta. Și s-a întâmplat ceva foarte ciudat, după ce a fost asaltul ăla de atacuri, audiența, care era deja mare, a crescut și mai mult!”, a spus vedeta.

Citește și Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Mihai Gâdea. Agatha Kundri este o prezență discretă în spațiul public!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…