Nicola, soacra ideală? A devenit bunică pentru a patra oară, dar nu se bagă în casa copiilor: „Nici mie nu mi-a plăcut deloc”. EXCLUSIV

nicola bunică botoșei panglică

La 56 de ani, Nicola trăiește una dintre cele mai împlinite perioade din viața ei. Muzica sa emoționează în continuare generații întregi, iar pe plan personal, artista este mama a trei copii și, recent, bunică pentru a patra oară. Totuși, ne-a dezvăluit că preferă să fie mai degrabă o prietenă apropiată decât o mamă sau o soacră „băgăcioasă”.

Nicola, bunică pentru a patra oară

Nicola are trei copii — doi băieți și o fată — iar acum, la 56 de ani, a devenit bunică pentru a patra oară. Fiul său, care locuiește în Anglia, i-a făcut această mare bucurie, însă artista recunoaște că a avut mari emoții, mai ales pentru că bebelușul s-a lăsat așteptat.

„Am avut foarte mari emoții. Ca la fiecare venire pe lume a unui bebe. Și m-am bucurat enorm când am primit pozele, eram la filmare. M-am liniștit așa… Bine, m-am liniștit mai greu, dar m-am liniștit, până la urmă. Pentru că, nu știu, a fost ceva presiune. Parcă nășteam eu.

Totul este excelent. La superlativ. Nora mea s-a refăcut destul de repede. Adică, imediat. Chiar i-am și spus: ‘Sunt tare mândră de tine, ești o femeie puternică, curajoasă’. Având în vedere că a fost nevoită, deci nu că a vrut ea, a fost nevoită să facă cezariană, consider că s-a refăcut destul de repede.

Eu am încurajat-o cu nașterea naturală. Și la englezi, englezii încurajează foarte mult nașterea naturală. Dar acum chiar a fost nevoie, așa au considerat medicii. Și dacă ei consideră că e nevoie de cezariană, înseamnă că trebuie să respecți decizia lor. Pentru siguranța lor, pentru că depășise cu ceva timp termenul și efectiv n-au mai vrut să o lase”, a dezvăluit Nicola, în exclusivitate pentru Ego.

Nicola, soacra perfectă?

Deși este foarte bucuroasă de venirea pe lume a nepoțelului, Nicola ne-a mărturisit că nu are de gând să-i dea proaspetei mămici sfaturi, mai ales că aceasta are deja experiența primului copil. Artista este mândră de felul în care fiul său și soția lui îi cresc pe cei mici.

„Ea nu prea are nevoie de sfaturi, pentru că are experiență de la primul copil, pe care l-a crescut foarte frumos. Și chiar dacă eu mă mai bag așa în seamă, mai zic câte una-alta, ei ascultă, dar tot ca ei fac. Oricum nici nu prea am ce să le spun, sincer, pentru că s-au descurcat foarte frumos cu primul copil”, a declarat artista.

În plus, Nicola ne-a explicat că nu a fost niciodată o mamă „mămoasă” și a preferat să-și lase copiii să se descurce singuri și să învețe din experiențe.

„Eu nu sunt de acord ca mama sau soacra să se bage în treburile copiilor, știi? Și nici mie nu mi-a plăcut la rândul meu să se bage altcineva în creșterea copiilor mei. Sunt mai degrabă pe ideea de a-i lăsa efectiv singuri, independenți, și să învețe să se descurce în viață.

Doamne ferește, dacă ar fi fost ceva, nu știu… Nici nu vreau să mă gândesc la ceva negativ, logic că aș fi sărit. Dar tot ei, mama și cu tatăl, se descurcă cel mai bine cu copilul lor, sincer”, a spus Nicola.

De ce amână să-și vadă nepotul

Deși cei mici par să fi moștenit talentul artistic, Nicola nu își dorește ca nepoții să-i calce pe urme cu orice preț. Crede că fiecare trebuie să-și aleagă propriul drum, indiferent de aptitudinile moștenite. În plus, artista a ales să nu meargă imediat să-și vadă nepotul, pentru a-i lăsa pe părinți să se acomodeze în liniște.

„Eu zic că e foarte bine să o las pe mamă să se conecteze cu bebelușul ei. Deci, repet, nici mie nu mi-a plăcut, deloc, da, deloc nu mi-a plăcut ca după ce am născut eu să vină cineva să se bage în bula mea. Am avut o perioadă de câteva luni în care nu am lăsat pe nimeni să se apropie de copilul meu. La primul, la al doilea, la al treilea.

E foarte important ca, la început, mama și cu tatăl să se conecteze cu bebelușul lor. Părerea mea. Așa cum mie nu mi-a plăcut să se bage cineva în treaba mea, așa vreau să-i las și pe ei. Să fie ei cu copilul lor. Că, știi cum e, mama-i mamă. Îți dai seama că la un moment dat deranjezi (n.r cu sfaturile)”, a încheiat Nicola.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…