Nea Mărin, primele declarații după ce Daniela Crudu a anunțat că e însărcinată: ”Am avut de-a face cu fetele astea din showbiz. Când ajung în pragul căsătoriei toate devin femei de casă” EXCLUSIV

Primele declarații ale lui Nea Mărin, după ce Daniela Crudu a anunțat că e însărcinată

La puțin timp după scandalul de pomină dintre Daniela Crudu și Nea Mărin, în care se zvonea că el fi lovit-o, la emisiunea de la Antena 1, ”Poftiți pe la noi!”, senzuala vedetă tv a anunțat că va fi mămică. Nea Mărin sau Marin Barbu, pe numele său din buletin, a dat uitării disputa și îi face Danielei o urare de suflet, prin intermediul Ego.ro.

Prima reacție a lui Nea Mărin, după ce a aflat că Daniela Crudu este însărcinată

”Să fie sănătoasă și mă bucur tare mult pentru ea că și-a găsit liniștea, mă bucur când aud așa ceva, astfel de vești. Am avut de-a face cu toate fetele astea din show-biz. Când ajung în pragul căsătoriei toate devin serioase, femei de casă, mă bucur că și ea a ajuns în stadiul acesta”, ne-a declarat celebrul dansator și om de televiziune, în exclusivitate pentru Ego.ro.

De ce nu vrea Nea Mărin să fie nașul copilului: ”Eu sunt cu lumea mea, ea este cu a ei”

Întrebat de reporterii Ego.ro dacă ar accepta să fie nașul bebelușului, Nea Mărin ne-a declarat, cu o mare doză de sinceritate:

”Să vedem, nu cred că eu sunt cel mai potrivit să îi nășesc copilul, eu sunt cu lumea mea, ea este cu a ei. Daniela era cu Bianca Drăgușanu, tot timpul, ea e mai potrivită ca nașă, normal”.

Nea Mărin și Daniela Crudu
Nea Mărin și Daniela Crudu

Cu siguranță, recentul scandal dintre Nea Mărin și Daniela Crudu a pus capăt vechii lor prietenii. A circulat zvonul cum că cei doi s-ar fi certat grav în cadrul emisiunii, și că el ar fi și lovit-o. Dar, Nea Mărin, prezentatorul show-ului „Poftiți pe la noi!”, neagă faptul că lucrurile ar fi stat așa:

„N-am lovit în față nici măcar un bărbat. Dar mai ales o femeie! Doamne, Dumnezeule, niciodată nu am făcut asta. Copiii ăștia nu au ce face, își fac de lucru. Ea a fost ani de zile la noi la emisiune. S-a simțit foarte bine. Dar are și ea problemele ei, a plecat din țară, e treaba ei. Eu am lucruri mai importante de făcut”, a declarat el, pentru Impact.ro.

Bianca Drăgușanu ar vrea să fie nașă de botez: ”Să mă pună nașă că sunt cea mai superbă, frumoasă și deșteaptă nașă”

De altfel, Bianca Drăgușanu nu exclude această variantă, ba chiar a menționat ieri că s-ar bucura să fie nașă de botez pentru copilul fostei sale colege de la Antena 1, Daniela Crudu:

„Nu pot să cred așa ceva, eu până nu văd, nu cred. Sunt nașă dacă vrea, să mă pună nașă la copil. Doamne ajută, o să-i scriu! Știu că își dorea, mă bucur pentru ea, să dea Dumnezeu să aibă o fetiță amuzantă și deșteaptă, exact ca ea. Să dea Dumnezeu să fie sănătoasă, să aibă o sarcină ușoară, să ne auzim cu bine. Să mă pună nașă că sunt cea mai superbă, frumoasă și deșteaptă nașă (râde). Aștept să-mi dea un semn să-mi spună că vrea să-i fiu nașă”, a declarat Bianca Drăgușanu pentru Spynews.ro.

Bianca și Daniela sunt prietene vechi
Bianca și Daniela sunt prietene vechi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…