Motivul pentru care Ileana Stana Ionescu va fi incinerată. Unde va avea loc înmormântarea

Marea actriță Ileana Stana Ionescu a încetat din viață duminică, la vârsta de 87 de ani, în urma unei lungi suferințe. Trupul neînsuflețit a fost depus la capela Cimitirului Bellu, urmând a fi incinerat, înainte de înmormântare.

Familia amână înmormântarea Ilenei Stana Ionescu

Au trecut trei zile de când actrița Ileana Stana Ionescu s-a stins din viață, dar familia mai amână înmormântarea. Soțul artistei a declarat că îl așteaptă pe fiul lor din America pentru a participa la funeralii. Andrei, băiatul celor doi, este stabilit peste Ocean de ani buni și venise în România recent să își viziteze mama bolnavă.

Vezi și: Ce pensie încasa Ileana Stana Ionescu. Soțul ei a dezvăluit suma pe care regretata actriță o primea de la stat

La scurt timp după vizita lui la București, actrița s-a stins din viață, iar acum familia așteaptă ca el să revină, pentru înmormântare. Până atunci, cei care au cunoscut-o pe mare actriță își pot lua adio de la ea.

”Nu știm când va avea loc înmormântarea. Îl aștept pe fiul nostru să vină din America din nou. A fost aici, a văzut-o vineri, dar sâmbătă el a plecat. Nu știu dacă Ileana l-a recunoscut, căci nu mai recunoștea pe nimeni, dar s-a uitat la el și a zâmbit, iar el a îmbrățișat-o. Eu m-am ocupat de acte, mâine (n.r. marți), de la ora 10 la ora 14, cei care au iubit-o pot veni la capela cimitirului Bellu Catolic ca să-și ia adio de la ea”, a declarat văduvul actriței, potrivit Click!

Ileana Stana Ionescu și Florin Piersic

Motivul pentru care va fi incinerată

Actrița va fi înmormântată la Cimitirul Bellu, cu onoruri militare, însă nu va avea parte de o înhumare clasică. Potrivit apropiaților, actrița și-a exprimat, încă din timpul vieții, dorința ca trupul ei să fie incinerat.

Vezi și: Imagini superbe cu actrița Ileana Stana-Ionescu în tinerețe. Cât de frumoasă era doamna teatrului românesc la 19 ani, când a debutat pe scenă FOTO

”Cei care vor să aducă un ultim omagiu îndrăgitei actrițe pot merge marți, 2 iulie, la capela Cimitirului Bellu Catolic. Ileana Stana Ionescu va rămâne în istoria teatrului românesc, ca una dintre cele mai dăruite actrițe ale generației sale. A debutat ca actriță in 1955, la vârsta de 19 ani, la Teatrul de Stat din Reșita, cu rolul Agnes în ‘Școala femeilor’ de Molière. În anul 1959, a intrat în trupa Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, iar din 1965 a devenit actrița Teatrului Național ‘I.L.Caragiale’, pe scena căruia a jucat roluri importante, printre care: Fraulein – ‘Gaiţele’ de Alexandru Kiriţescu, regia Horea Popescu (1977), Hecuba – ‘Troienele’, Doica – ‘Medeea’ de Seneca în ‘Trilogia antică’, regia Andrei Şerban (1990), Stăvăroaia – ‘Iolul şi Ion Anapoda’ de G.M. Zamfirescu, regia Ion Cojar (2006), Soacra – ‘Micul infern’ de Mircea Ștefănescu, regia Mircea Cornișteanu (2013)”, au anunțat reprezentanții TNB, pe pagina de Facebook.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…