Maria Constantin și Robert Stoica s-au căsătorit. Primele imagini de la Starea Civilă

Maria constantin a spus marele „Da” în fața ofițerului stării civile, alături de opartenerul său, Robert Stoica. Cei doi se iubesc nebunește încă din 2021, iar relația lor a mers la nivelul următor, devenind soț și soție. După mai bine de un an de relație, Robert a și cerut-o în căsătorie pe blondină, iar astăzi și-ai și oficializat relația.

Maria Constantin s-a căsătorit pentru a treia oară

Evenimentul a fost unul restrâns, alături de familie și cei mai apropiați prieteni. Nașii de cununie ai cuplului sunt și ei cunoscuți, respectiv Kristyana și soțul acesteia. Maria Constantin a purtat o rochie albă, lungă, ce i-a pus în evidență formele frumoase, iar deja soțul ei a ales să se prezinte într-un costum turcoaz, perfect pentru anotimul în care suntem.

Artista de muzică populară și ușoară a crezut că nu va mai iubi niciodată, mai ales după relația pe care a avut-o cu Marcel Toader, fostul soț al Gabrielei Cristea, despre care știm cu toții că a fost violent cu partenerele sale pe vremea în care era în viață. Însă după multe lacrimi și suspine, viața i l-a scos în cale pe Robert Stoica, un tânăr bărbat care a reusit să o vindece pe blondină și să o faca să creadă din nou în iubire adevărată. Primul lucru care a atras-o la Robert, spunea chiar Maria, a fost fizicul său, astfel că a vrut să afle cât mai repede de cine este posibil să se îndrăgostească. Când au ajuns să vorbească, s-a dovedit că Robert este destul de timid.

„A fost atracția foarte mare, apoi au urmat și celelalte calități, e un om cald, un om bun, calm, care nu vorbește niciodată necontrolat, aveam nevoie de un om care să mă înțeleagă, să meargă cu mine la evenimente, să mă asculte, contează enorm de mult”, a mai spus ea.

Pentru nunta propriu-zisă, Maria Constantin a ales un cadru mai atipic. Ea își dorește ca toți cei prezenți să poarte alb și să se simtă bine. Fiind deja la a treia nuntă, nu mai vede importanța ieșirii în evidență, dorindu-și doar ca evenimentul să fie unul de neuitat și să se distreze alături de cei dragi.

„Nu, nu cred că e cazul de emoții aici la noi, în relația noastră pentru că deja nu mai avem emoții. Este o relație de trei ani și jumătate în care ne înțelegem foarte bine și cumva vrem să marcăm acest eveniment frumos. Aș putea spune o petrecere, de fapt, nu o considerăm ca pe o nuntă. Nu o luăm și o tratăm ca pe o nuntă. Tocmai de aceea am și acceptat și a fost propunerea din partea mea ca toată lumea să fie îmbrăcată în alb, la fel ca mine, la fel ca și viitorul meu soț, adică toată lumea în alb pentru că ne dorim un party. (…) O dată în viață vrem să ne distrăm. Este evenimentul prin care să marcăm relația noastră cu bucurie și să avem o super petrecere. Tocmai de aceea m-am gândit să fie gen garden party ca să nu vină nimeni în sacou și toată lumea să stea încorsetată”, a mai spus Maria Constantin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…