Maria Băsescu împlinește azi 71 de ani. Ce spune designerul Cătălin Botezatu despre stilul ei vestimentar: ”Este printre puținele doamne ale lumii care s-au remarcat prin atitudine. Nu o pot compara cu Elena Ceaușescu” EXCLUSIV

Maria Băsescu împlinește azi 71 de ani. Ce spune designerul Cătălin Botezatu despre stilul ei vestimenta

Maria Băsescu, soția lui Traian Băsescu, fostul președinte al României, împlinește astăzi 71 de ani. A avut dintotdeauna un trup de invidiat, păstrându-și silueta chiar și cu trecerea timpului. A fost admirată și de marii creatori de modă, pentru rochiile și costumele purtate cu stil, la evenimente, pe când era Prima Doamnă a României. Și designerul de talie internațională Cătălin Botezatu are numai cuvinte de laudă la adresa ei: ”Aparițiile sale au fost mereu extrem de calculate”, ne-a spus Cătălin Botezatu, în exclusivitate pentru Ego.ro

”Despre doamna Maria Băsescu nu se pot spune decât lucruri care țin de eleganță, de feminitate”

Maria Băsescu a fost dintotdeauna un exemplu de feminitate, de eleganță și de bun-gust, în toate aparițiile, indiferent că se afla la un dineu oficial sau la o petrecere de familie. Contactat de reporterii Ego.ro, vestitul designer de talie internațională Cătălin Botezatu ne-a mărturisit că îi laudă și îi admiră alegerile vestimentare:

”Despre Doamna Maria Băsescu nu se pot spune decât lucruri care țin de eleganță, de feminitate, de o mare modestie, de o mare educație. Este printre puținele doamne ale lumii care s-au remarcat printr-o atitudine superbă, respectând cu strictețe niște reguli vestimentare, fiind una dintre cele mai discrete apariții. Aparițiile sale au fost mereu extrem de calculate, extrem de frumoase, efectiv îți dădea acea senzație că plutește”.

Maria Băsescu împlinește azi 71 de ani
Maria Băsescu, alături de soț și de nepoții lor

”Am mai admirat la Maria Băsescu și faptul că este un exemplu prin hobby-urile elitiste, călărie și tenis”

Cătălin Botezatu susține că Maria Băsescu este unică, prin stil, și că nu o poate compara nici cu Elena Ceaușescu și nici cu Carmen Iohannis, soția lui Klaus Iohannis, actualul președinte al României:

”Toate trei au altă tipologie. Elena reprezenta moda din epoca comunistă, Carmen Iohannis reprezintă epoca modernă, cu ținute mai îndrăznețe. Avem și exemplul Primei Doamne a Franței. Am mai admirat la Maria Băsescu și faptul că este un exemplu prin hobby-urile elitiste, călărie și tenis. Maria Băsescu este un exemplu pentru multe femei care stau la brațul unui om politic ori din lumea politică. Îi transmit și eu, prin intermediul Ego.ro, felicitări și La mulți ani!”, ne-a mai declarat designerul Cătălin Botezatu.

Maria Băsescu împlinește azi 71 de ani
Traian și Maria Băsescu

Marele regret al Mariei Băsescu: ”Adevăratul meu regret e că nu am mai avut un copil”

Maria Băsescu este topită după nepoții ei, astfel că se ocupă îndeaproape de copiii celor două fiice, Elena și Ioana. Maria a lucrat o vreme în turism, dar a fost nevoită să renunțe la locul de muncă pentru a se dedica familiei. Într-un interviu acordat în 1995,  pentru revista „Ochiul soacrei”, Maria Băsescu a vorbit despre marile ei regrete:

”Când m-a cunoscut soțul meu lucram în turism, pe Litoral. Și îmi plăcea foarte mult, pentru că întotdeauna mi-au plăcut societatea și oamenii. Să fie mulți oameni în jurul meu. Mai târziu am ajuns închisă între patru pereți. Am stat foarte mult singură. Adevăratul meu regret e însă că nu am mai avut un copil. Cum tot am fost casnică, măcar să mai fi avut un copil pe lângă cele două fetițe”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…