În romanele de dragoste pe care le-am citit, ea se îndrăgostește întotdeauna de personajul potrivit. Chiar și monstrul din Frumoasa și bestia s-a dovedit a fi, în cele din urmă, prinț fermecător. Dar în viața reală nu e deloc așa. În viața reală ai toate șansele să te îndrăgostești de cel care, nici într-o mie de vieți, nu ți-ar putea fi partener. Chiar dacă și el simte la fel pentru tine. Așa am pățit eu când m-am îndrăgostit de cumnatul meu.
Acum, chiar dacă știu că nu e cea mai frumoasă poveste de dragoste, trebuie să o mărturisesc, ca să mă pot elibera de această povară. Pentru că da, mă simt împovărată, vlăguită de acest război intens ce se dă între conștiința mea și sentimentele mele.
Oricât aș încerca să-mi păstrez simțul rațiunii, mi-e foarte greu să-mi neg sentimentele față de cumnatul meu. Nu am vrut să simt asta, nu am vrut să mi se întâmple chiar mie așa ceva, dar s-a întâmplat. Și cred că familia a început să bănuiască ceva, ceea ce mă face și mai anxioasă cu privire la această situație. Nici Gabriela, cumnata mea – soția lui Ștefan – nu cred că nu a observat. Dar ea este o fire la fel de blândă ca și Virgil. Mă cuprinde mila văzând-o cum nici nu ridică privirea din pământ în preajma mea.
Virgil mă tratează ca pe o regină
Când m-am căsătorit cu Virgil, am crezut că am găsit raiul pe pământ. Am crezut că l-am întâlnit pe acel unu dintr-un miliard de bărbați care este capabil să iubească o femeie și să o facă să se simtă ca o regină. Am fost foarte îndrăgostită de el, iar el mă venerează. Avem o relație extrem de calmă. Noi nu am avut tensiuni, nu ne-am certat niciodată, nu am avut nici măcar discuții în contradictoriu. Virgil este cel mai blând om de pe planeta asta și mă iubește în continuare de parcă aș fi unica femeie din univers.
Dar, dacă nu avem tensiuni și conflicte, este pentru că el e cel care cedează întotdeauna. Mereu acceptă tot ce vreau eu și nu mă contrazice. Mereu îmi acceptă orice și mă lasă să fac absolut orice aș vrea. Ce mai, mă venerează, așa cum am mai zis.
Întotdeauna m-am gândit că o persoană cu un temperament vulcanic ca al meu nici nu ar putea supraviețui într-o relație cu un tip de persoană diferit de Virgil. De aceea am crezut mereu că am găsit raiul pe pământ.
Familia lui e tot ce nu am avut eu niciodată
Asta, însă, până când ne-am căsătorit și ne-am mutat împreună la părinții lui. Acolo locuia și cumnatul meu. Casa era suficient de mare și părinții lui au gândit-o în așa fel încât să poată fi împărțită într-un duplex, atunci când băieții își vor face familiile lor. O casă mai mică din curte va fi locuită de socri când se vor pensiona, aceea urmând a fi moștenită de sora băieților, Claudia. Deocamdată, însă, fiind abia la început de drum, am stabilit că vom locui toți în casă, așa cum e. Nu are copii nici fratele lui, iar noi încă nu avem în plan asta.
Viața într-o familie mare e forte frumoasă. Deși doar la cină se întâlnește toată lumea, în restul zilei fiind toți ocupați cu munca, reușesc cu toții să mențină acel sentiment de familie, iar asta îmi place. E tot ce mi-a lipsit mie acasă, unde am crescut doar eu cu mama. Și câte un „tată” ocazional, care nu stătea mai mult de câteva luni cu noi.
M-am îndrăgostit de cumnatul meu
În familia lui Virgil e total diferit. Așa am aflat ce înseamnă să ai o familie adevărată. Iar asta m-a apropiat foarte mult de toți ai lui, inclusiv de cumnatul meu. Și am descoperit că un bărbat cu o personalitate cel puțin la fel de vulcanică nu face decât să mă provoace, să mă facă să simt că trăiesc.
Nu a fost mult până când a realizat că și el simte același lucru. Îl vedeam cum mă caută, cum mă abordează mereu pentru subiecte diverse sau își face griji când lipsesc de acasă. Glumele lui care mă fac întotdeauna să râd cu poftă și persoana în care mă transform când sunt în preajma lui, toate mă fac să simt că-l iubesc cu toată ființa mea.
Desigur, soacra mea nu este o femeie proastă. Sunt sigură că s-a prins și ea că între noi se înfiripă ceva, așa că l-a trimis într-o delegație mai de lungă durată. Firma lor a deschis un nou punct de lucru într-un alt oraș și l-a trimis acolo să conducă lucrările. Credea, probabil, că după câteva luni lucrurile se vor liniști. Dar nu a fost deloc așa.
Când s-a întors, nu a mai rezistat și mi-a mărturisit că nu mai poate trăi fără mine. Evident, știa deja că și eu simt la fel, pentru că oricât aș fi vrut să mă ascund, era destul de vizibil. Am început o relație cu el, știind la ce risc ne expunem.
Vrea să-i fiu doar amantă
Dar, chiar dacă vom divorța vreodată, el spune că nu vom putea avea o relație în adevăratul sens al cuvântului. El zice că oricum simte că își trădează fratele și soția, dar dacă am divorța și ne-am recunoaște sentimentele, ar însemn trădarea supremă a lor. Așa că el vrea să-i fiu doar amantă. El nu vrea altceva decât să continuăm să trăim așa, prefăcându-ne că suntem familie, iar când găsim ocazia, să ne iubim pe ascuns ca și cum ar fi sfârșitul lumii. Cel puțin acum asta facem.
Povestea pe care o trăiesc cu Ștefan este de o intensitate maximă și, cu toate că știu că ar trebui să o închei cât mai repede, nu mă pot controla. Când mă caută și reușim să fim singuri, pur și simplu tot autocontrolul meu dispare. Parcă cineva comută un buton on și off și nu mai reușesc să am control asupra deciziilor mele, a gândurilor sau a acțiunilor mele.
Când reușesc să fiu rațională, îmi dau seama că e chestie doar de timp până când se va afla și toată familia asta va fi bulversată. Îmi doresc enorm să găsesc puterea să ies din povestea sta. Dar deocamdată nimic nu mă ajută.
