M-a cerut în căsătorie de Valentine’s Day, anul trecut, la Paris. Am crezut că el e alesul, dar acum am îndoieli în privința asta

M-a cerut în căsătorie

Poate că o să par neserioasă sau nehotărâtă, dar adevărul este că am îndoieli serioase în ce-l privește pe iubitul meu. M-a cerut în căsătorie acum un an, de Valentine’s Day, la Paris. A fost un moment extrem de emoționant și atunci eram sigură că el e alesul. Acum însă nu mai știu ce să zic.

Am fost extrem de fericită când mi-a făcut surpriză

A trecut un an de atunci, iar noi nu am evoluat deloc cu relația noastră. Am crezut că după ce m-a cerut în căsătorie vom începe să ne gândim la organizarea evenimentului. Am fost extrem de fericită la gândul că mă voi căsători cu el. Chiar și felul în care m-a cerut a fost cât se poate de romantic.

Plănuisem excursia aia cu mult timp înainte și ne doream amândoi la fel de mult să ajunge în romanticul Paris. Când a scos inelul și a îngenuncheat în fața mea, am crezut că o să mor de emoții. Lumea a început să aplaude în jurul nostru. A fost chiar un moment memorabil.

M-a cerut în căsătorie de Valentine’s Day

Apoi am venit acasă și totul a reintrat în normal. Câteva zile am discutat despre asta, ne-am anunțat familiile, prietenii, iar după o săptămână totul era uitat. După un an de zile, încă nu am planificat nunta, iar el este din ce în ce mai reținut față de mine. Dacă anul trecut m-a cerut în căsătorie de Valentine’s Day, anul acesta nici măcar cu un buchet de flori nu a venit. Eu am cumpărat o sticlă de vin și am pregătit o cină romantică, știind că vine târziu acasă. El a venit, a mâncat, iar apoi s-a așezat la calculator și asta a fost tot. Nu știu când a venit la culcare, probabil târziu după miezul nopții.

În ultimele luni, interesul lui pentru relația noastră a scăzut considerabil. De fapt, este aproape inexistent. Nu mai stăm de vorbă, nu mai comunicăm, nu mai facem nimic împreună. În weekenduri merge la pescuit sau iese cu băieții. Mie, cel puțin, asta îmi spune. Am ajuns să îmi petrec timpul liber singură sau cu prietenele mele. Dar asta nu mă mulțumește.

Nici măcar de Crăciun nu am petrcut împreună, pentru că el a vrut să stea cu familia lui și mi-a spus că ar fi mai bine ca eu să merg la părinții mei, ca să nu se simt singuri. De Revelion a fost de serviciu, el fiind pompier.

Acum nu mai știu ce să cred. Nu îmi dau seama cât de mult mai avem din această relație, pentru că după toate aparențele, el se îndepărtează. Nu înțeleg ce s-a întâmplat și nici nu vrea să vorbim despre asta. Ba, când am insistat, chiar m-a bruscat și mi-a spus să-l las în pace, pentru că el nu are timp de copilăriie mele.

Cu toate că m-a cerut în căsătorie și eu am spus „Da”, acum nu sunt sigură că el e alesul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…