Lăsata Secului pentru postul Adormirii Maicii Domnului 2022. Conform calendarului ortodox, pe data de 1 august începe Postul Adormirii Micii Domnului. Astfel că, ultima zi în care credincioșii pot mânca de dulce este 31 iulie. Apoi urmează un post care ține până la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, de pe 15 august.
Lăsata Secului pentru Postul Adormirii Maicii Domnului 2022
Lăsata Secului simbolizează ultima zi înaintea unui post. De această dată este vorba despre postul care ține 15 zile, înainte de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Acest post este cel pe care Născătoarea de Dumnezeu l-a ținut înainte să moară.
Adormirea Maicii Domnului este una dintre cele mai importante sărbători pe care creștinii o celebrează în fiecare an. În data de 15 august, se spune că Fecioara Maria a urcat la cer pentru a fi alături de fiul său. Moartea celei care l-a născut pe Mântuitor a căpătat o semnificație importantă în toată Europa și nu numai.
Astfel, începând cu data de 1 august, până pe data de 14 august, inclusiv, nu se mănâncă lapte, ouă carne sau brânză, excepție făcând zilele în care este dezlegare la pește. De exemplu, pe 6 august se sărbătorește Schimbarea la Față. În această zi cei care țin post primesc dezlegare la pește și vin.
Tradiții de Lăsata Secului
Tradiția spune că în această zi este bine să se facă o masă festivă, în jurul căreia se adună toată familia. Tradițiile variază în funcție de fiecare zonă geografică a țării.
- În Bărăgan, se spune că de Lăsata Secului trebuie să se strângă toate oasele și resturile de mâncare într-o față de masă. Acestea trebuie să fie aruncate afară spre răsărit, a doua zi.
- În Covasna, cu ocazia acestei sărbători se respectă un obicei care are legătură cu focul purificator. După ce se lasă seara, se aprinde focul pe dealuri. Se spune că acest obicei purifică totul în jur și are rolul de a alunga spiritele rele.
- De asemenea, vasele în care s-a gătit de Lăsatul Secului trebuie să fie puse cu gura în jos. Nu trebuie pus sub nicio formă cu gura în sus, astfel spiritele rele care ajung în casă, nu vor intra în ele.
Ce nu este bine să faci sub nicio formă pe toată durata postului Adormirii Maicii Domnului 2022
– În Postul Sfintei Marii nu se fac nunți, botezuri și cumetrii;
– În Postul Sfintei Marii credincioșii nu trebuie să dea petreceri si să danseze;
– În Postul Sfintei Marii nu se bea alcool și nu se fumează;
– În postul Sfintei Marii sunt interzise relațiile intime;