La ce oră începe slujba de Înviere 2024. Când pot merge credincioșii la biserică să ia Lumină Sfântă

La ce ora incepe slujba de Inviere 2024

Anul acesta, credincioșii ortodocși celebrează Paștele pe data de 5 mai. În Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor s-au ţinut deniile, iar în această seară urmează să aibă loc slujba de Învierea a Domnului Iisus Hristos. La ce oră începe aceasta și când se ia Lumina Sfântă? Află toate detaliile din rândurile de mai jos!

Ora la care va începe slujba de Înviere 2024

În acest an, creștinii ortodocși prăznuiesc Paștele pe data de 5 mai, la o lună distanță de Paștele catolic. Prin urmare, în această noapte, credincioșii vor merge la biserică pentru lua parte la slujba de Înviere și, bineînțeles, pentru a lua Lumina Sfântă de la Ierusalim.

Însă, sâmbătă dimineață, pe data de 4 mai, la ora 9:00, se ține și Liturghia Sfântului Vasile cel Mare care este unită cu Vecernia. Seara, în jurul orei 23:45, începe slujba de Înviere.

Cum se desfăşoară slujba de Înviere 2024

Ca de fiecare dată, la începutul ceremoniei, lumina va fi stinsă în biserică, iar preoții își vor face apariția cu o lumânare aprinsă. Mai departe, aceștia vor aprinde candelabrele de la Sfânta Cruce.

Ulterior, creștinii ortodocși vor lua Lumina Sfântă de la preoți. În fața bisericii va fi, de asemenea, o masă simbolică cu Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce. Mai departe, se va citi în aer liber Evanghelia Învierii. În final, preoții vor reintra în biserică pentru slujba utreniei, dar și pentru liturghie.

Citește și Program magazine de Paște 2024. Care este orarul de funcționare pe 4, 5 și 6 mai la Kaufland, Carrefour, Lidl, Auchan sau Mega Image!

Când ajunge Lumina Sfântă de la Ierusalim în România

Anul acesta, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, va aduce Lumina Sfântă de la Ierusalim.

El va ajunge în țară, pe Aeroportul Internațional Otopeni, sâmbătă seară, pe data de 4 mai. Acolo, acesta va distribui Lumina Sfântă delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române. De asemenea, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va primi Lumina Sfântă, la ora 19:00, la Catedrala Patriarhală.

În schimb, Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a anunţat vineri, 3 mai, că şi în acest an va veni cu Lumina Sfântă de pe mare. Ulterior, acesta va porni într-o procesiune până în Parcul Catedralei unde va fi împărţită creștin ortodocșilor.

Citește și Câte minute se fierb ouăle pentru a fi perfecte pentru vopsit. Trucuri pentru cele mai frumoase ouă de Paște!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…