Înțelegerea secretă pe care și-au făcut-o Simona Halep și Toni Iuruc, la începutul relației. Asta schimbă mult situația

Înțelegerea secretă pe care și-au făcut-o Simona Halep și Toni Iuruc

Înțelegerea secretă pe care și-au făcut-o Simona Halep și Toni Iuruc, la începutul relației. Simona Halep și Toni Iuruc își spun adio la aproape un an de la cununia civilă. Vestea divorțului celor doi a luat prin surprindere pe toată lumea, cu atât mai mult cu cât cei doi aveau programată cununia religioasă, pe data de 13 septembrie.

Înțelegerea secretă pe care și-au făcut-o Simona Halep și Toni Iuruc, la începutul relației

Simona Halep și Toni Iuruc erau împreună de mai bine de trei ani. Pe 15 septembrie 2021 eu au făcut cununia civilă, iar petrecerea s-a ținut într-un loc exclusivist din Mamaia, la care au participat aproximativ 300 de invitați. Printre ei s-au numărat și nume mari ale sportului românesc, precum Gică Hagi, Gică Popescu, Ilie Năstase și Florin Răducioiu.

Nunta propriu-zisă ar fi trebuit să aibă loc peste aproximativ două luni, pe 13 noiembrie, la Cazinoul din Sinaia. Cuplul a trimis inclusiv invitațiile celor 300 de persoane care aveau să fie prezente alături de ei în ziua cea mare.

În tot acest timp, ceva nu a funcționat așa cum și-ar fi dorit cei doi viitori miri, iar miercuri seara, Toni Iuruc a confirmat că vor divorța.

„Am hotărât de comun acord cu Simona să ne despărțim! Nu mai insistați, este ultima mea ieșire publică… De restul se vor ocupa avocații în cel mai civilizat mod cu putință. Mulțumesc de înțelegere!”, a spus omul de afaceri, potrivit Fanatik.

Cuplul ar urma să se prezinte astăzi sau mâine la notar pentru a semna actele de divorț.

Între cei doi există o înțelegere secretă, făcută încă de la începutul relației. Și anume că nu va exista o împărțire a bunurilor, ci fiecare va pleca din relație așa cum a intrat.

Motivul divorțului

Se pare că relația dintre Simona Halep și Toni Iuruc se răcise de mai multă vreme. Cu ceva timp în urmă, ei au fost surprinși de paparazzi luând masa împreună, dar atitudinea și gesturile dintre ei spuneau totul. Mai întâi și-au dat întâlnire la local separat. El a venit însoțit de un prieten, iar ea a sosit cu mașina personală.

Deși au luat masa împreună, între Simona Halep și Toni Iuruc nu a existat nicio apropiere, ca și cum ar fi fost doi parteneri de afaceri, nicidecum soț și soție.

Într-o altă ipostază, în timp ce se întorceau de la antrenament, cei doi au fost surpinși distanți, reci și plictisiți, mergând unul lângă altul la o distanță mare, ca și cum ar fi fost doi străini. Nu a existat niciun gest de tandrețe, nici măcar un simplu ținut de mână. Erau serioși, fără să schițeze niciun zâmbet.

Potrivit informațiilor, se pare că răceala dintre ei s-ar fi instalat treptat, în ultimul an, din cauza programului foarte încărcat al Simonei și deplasărilor dese la turneele de tenis.

Afaceristul și-ar fi dorit o familie în adevăratul sens al cuvântului, însă faptul că soția lui era mai tot timpul plecată în străinătate, nu i-a convenit absolut deloc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…