Ingredientul banal din bucătărie pentru alungarea muștelor. Ține la distanță aceste insecte de locuința ta

Ingredientul banal din bucătărie pentru alungarea muștelor. Ține la distanță aceste insecte de locuința ta

Deși sezonul estival a trecut, muștele încă ne dau bătăi de cap. Enervantele insecte zburătoare ne invadează locuințele și este destul de greu să scăpăm de ele. Cu toate acestea, există câteva soluții naturale cu ajutorul cărora putem scăpa de ele. În plus, un ingredient ce se găsește în majoritatea bucătăriilor este foarte eficient și pentru alungarea muștelor.

Ingredientul banal din bucătărie care ține muștele la distanță

Conform unui studiu recent, substanțele toxice din insecticidele din comerț pot fi dăunătoare și pentru organismul uman. Așadar, cei care nu doresc să folosească insecticide pe bază de chimicale, trebuie să știe că există multe soluții naturale și foarte eficiente pentru alungarea muștelor. Una dintre acestea are la bază un ingredient banal din bucătărie.

Mai exact este vorba despre usturoi. După cum bine știm, usturoiul este unul dintre cele mai importante condimente. Acesta dă un gust extraordinar diferitelor preparate, însă muștele îl găsesc extrem de neplăcut.

Așa că pentru a ține muștele la distanță, pulverizează ulei de usturoi prin încăperile locuinței tale. De asemenea, poți să torni uleiul în vase așezate în camerele unde se adună de obicei muștele.

Cum scapi de muște cu lămâie și cuișoare

Pe lângă faptul că dau un gust delicios mâncării, cuișoarele ne pot ajuta să ținem muștele la distanță de locuințele noastre. Se pare că insectele nu suportă aroma acestor condimente, iar în combinație cu lămâia sunt și mai eficiente. Iată cum trebuie să procedezi.

În primul rând, vei avea nevoie de o lămâie și 10 – 15 cuișoare. Mai întâi, taie lămâia în jumătate, iar apoi înfige cuișoarele în cele două părți. Tot ce trebuie să mai faci acum este să așezi jumătățile de lămâie pe pervazul ferestrelor sau pe masa din încăperea în care nu vrei să intre muștele. Se pare că mirosul emanat este respingător pentru muște, așa că vor ezita să intre în camera respectivă.

Ingredientul banal din bucătărie pentru alungarea muștelor
Ingredientul banal din bucătărie pentru alungarea muștelor

Cum poți ține muștele la distanță cu ajutorul lavandei

Mulți dintre noi adorăm mirosul de lavandă, însă muștele fug de mirosul acestei plante. De fapt, unii susțin că lavanda fugărește chiar și puricii sau țânțarii. Așadar, dacă vrei să folosești această plantă pentru a alunga insectele, poți prepara un ceai sau poți să pui câte un ghiveci cu lavandă în diferite locuri din locuința ta.

Capcană pentru muște

Dacă enervantele zburătoare au pătruns deja în locuința ta, poți să le prinzi foarte ușor cu ajutorul oțetului. Când vine vorba de treburi casnice, oțetul se numără printre cele mai populare ingrediente. În combinație cu săpun lichid, acesta este perfect și pentru a ademeni și prinde muștele din casa ta.

Vei avea nevoie de 100 ml de oțet și 10 – 15 picături de detergent de vase lichid. Pentru început, pune oțetul într-o cratiță mică și încălzește-l. În acest fel, aroma va fi mai puternică. Apoi, toarnă oțetul într-un bol și adaugă detergentul lichid, amestecând bine ingredientele. Pune vasul în camerele în care au pătruns muștele și așteaptă. Insectele vor fi atrase de mirosul oțetului și vor fi prinse în lichid.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…