Îmi doresc foarte mult un copil, dar iubitul meu nu vrea. Îl iubesc, dar nu știu dacă să mai stau sau să plec

Îmi doresc foarte mult un copil

Am aproape 35 de ani și simt că nu mai am răbdare. Îmi doresc foarte mult un copil, dar iubitul meu nu vrea nici măcar să audă. El e mai mic decât mine cu cinci ani și spune că nu își dorește copii decoamdată. De altfel, el îmi spune mereu că nu se simte pregătit nici pentru căsătorie. Și mai grav. îmi spune că dacă rămân însărcinată, ori fac avort, ori mă părăsește. Ceea ce nu înțelege el – sau se face că nu înțelege – este faptul că atunci când el va fi pregătit pentru toate astea, pentru mine va fi prea târziu.

Am încercat de multe ori să discut cu el

Am tot încercat să discut cu el. I-am explicat că din cauza diferenței de vârstă, nu voi putea să am copii atunci când el se va considera pregătit. Pentru că biologia nu face rabat și nu negociază cu noi. Dacă el vrea să aștepte până la 40 pentru a se căsători și a-și face o familie, ar însemna ca eu să am 45, vârstă la care ar fi greu să mă mai gândesc să am un copil.

De altfel, nici nu știu dacă să mai stau în relația asta sau să plec, pur și simplu. Nu cred că el se gândește serios la mine, la noi. Judecând după modul în care se poartă cu mine, am impresia că el vrea doar să trăiască momentul.

Îmi doresc foarte mult un copil, dar iubitul meu nu vrea

El de când a venit în oraș, de trei ani, nu a plătit niciodată chirie, pentru ca a stat la mine. L-am și întreținut câteva luni, până când și-a găsit job. Renunțase la un job prost plătit, într-un orășel mineresc și s-a mutat aici, cu speranța că va găsi ceva mai bun. Și a găsit. E angajat la o companie unde managerul e fostul meu coleg de facultate. Desigur, nu i-am cerut să-mi facă o favoare, ci doar să-l accepte la concurs. Întâmplător, e bun pe meseria lui și știam asta. Însă poți fi foarte bun, dacă nu ai idee nici măcar unde să te prezinți pentru un concurs.

L-am ajutat fără să aștept nimic în schimb. E partenerul meu și am considerat că așa funcționează într-un cuplu. Ne ajutăm reciproc. Relația merge foarte bine, însă atâta timp cât nu îmi doresc nimic în plus. În momentul în care încerc să discut cu el despre un copil sau, mai grav, despre căsătorie, lucrurile o iau razna. Îl iubesc foarte mult, dar nu mai sunt la fel de sigură că el își dorește să trăiască cu mine tot restul vieții.

Într-un moment de luciditate am avut un flash. Mi-am imaginat că stau în relația asta acceptând condițiile lui, iar peste câțiva ani își găsește o fată mai tânără și mă părăsește.

Acum stau pe gânduri dacă să fac pasul sau nu. Pe de o parte mi-e greu să-l părăsesc, pentru că-l iubesc foarte mult. Dar am o vârstă, iar eu îmi doresc foarte mult un copil. El, însă, nu vrea nici măcar să audă de asta. Chiar nu știu ce să fac, acum. Să mai încerc, să mai am răbdare, sau să plec și să încerc, cât nu e încă prea târziu, să-mi îndeplinesc visul de a deveni mamă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…