Greșelile pe care le faci cu murăturile pentru iarnă. Ce legume nu au nevoie de fierbere, gustul va fi prea înțepător

Greselile pe care le faci cu muraturile pentru iarna. Ce legume nu au nevoie de fierbere, gustul va fi prea intepator

Toamna se apropie cu pași repezi și gospodinele din toate colțurile țării încep să facă provizii pentru sezonul rece, iar de pe listele cu preparate nu pot lipsi, bineînțeles, murăturile. Multe au rețetele lor proprii, altele s-au documentat de pe internet sau de la apropiați, dar totuși, dacă vrei să nu dai greș, mai bine eviți aceste erori de mai jos. Află ce legume nu au nevoie de fierbere!

Cele mai întâlnite greșeli pe care gospodinele le fac atunci când pregătesc murăturile

În fiecare an, gospodinele se pregătesc din timp cu provizii pentru lunile geroase de iarnă. Astfel, ele pregătesc pentru cămara cu bunătăți fel de fel de dulcețuri, gemuri, compoturi, zacuscă și murături.

În acest material, vom vorbi despre cele din urmă. La prima vedere pare ușor să pregătești murăturile pentru iarnă, dar în realitate lucrurile nu stau deloc așa. De fapt, majoritatea gospodinelor comit greșeli, astfel legumele lor conservate în borcane ajung să se strice foarte devreme sau ajung să prindă un gust nedorit.

Spre exemplu, unele dintre ele au obiceiul de a fierbe castraveții înainte de a-i pune la murat, lucru greșit spun specialiștii din domeniu. Aceștia susțin că doar legumele tari se fierb înainte, cum ar fi morcovii.

Citește și De ce să presari bicarbonat de sodiu în borcane, înainte de a așeza murăturile. Trucul pe care îl vei folosi mereu!

Alte erori pe care le fac gospodinele atunci când pun legumele la murat

O altă greșeală pe care o fac gospodinele este aceea de a adăuga prea mult zahăr în borcane. Este adevărat că acest ingredient nu ar trebui să lipsească, dar nici să se exagereze cu el.

Un alt detaliu important este oțetul. Nici aici, multe gospodine nu reușesc să găsească proporția potrivită. Ideal este să nu adaugi prea mult, întrucât murăturile vor avea un gust ascuțit și înțepător.

Cel mai bine este să combini oțetul cu apa. De asemenea, unele gospodine obișnuiesc să pună tipuri diferite de legume în același borcan. Greșit, spun experții. Pentru a te bucura de gustul fiecărei legume în parte, trebuie să le pui la murat în borcane diferite.

Citește și Ce fel de sare se pune la murături. Trucul de aur al gospodinelor pentru murături perfecte!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…