Fructul pe care trebuie să îl ții lângă pâine ca să nu se mai întărească. Așa va fi mai multe zile proaspătă

Trucuri alimente

Alimentele au un termen de valabilitate bine stabilit, însă pe lângă acesta, e nevoie și de o atenție sporită cu privire la modul de depozitare al lor. E important să fie ferite de temperaturi mari, de umezeală sau de frig – astfel produsele vor rezista mai mult. Iată mai jos câteva trucuri simple care te ajută să prelungești durata de viață a unor produse pe care le consumi zi de zi.

Cum să păstrezi produsele proaspete mai mult timp

Pentru a păstra pâinea proaspătă mai mult timp pune-o într-un coș pentru pâine, iar alături de ea pune jumătate de cartof, un măr și puțină sare. Acestea îi vor menține proprietățile și va fi proaspătă pentru mai mult timp.

Mărarul, coriandrul sau pătrunjelul, deja ofilite, pot fi readuse la viață dacă le vei pune într-un vas cu apă rece în care storci o lămâie. Vasul trebuie să stea în frigider timp de o oră, potrivit eustiu.com.

Ceapa și usturoiul se păstrează cel mai bine în pungi de hârtie găurite. Legumele își păstrează astfel proprietățile și timp de cel puțin două luni nu vor face mucegai.

Cum să prelungești prospețimea alimentelor

Roșiile, castraveții, morcovii sau merele își pot recăpăta prospețimea dacă le vei pune în apă rece cu sare. Lasă-le acolo câteva ore, apoi doar clătește-le. De asemenea, țelina se păstrează cel mai bine în folie de aluminiu. Dacă o vei depozita așa va fi proaspătă chiar și după o lună. La fel poți proceda și cu broccoli.

Ridichea și morcovul devin din nou crocante dacă sunt înmuiate în apă rece în care pui câteva felii de cartofi cruzi. Lasă-le în acest amestec timp de o oră.

Alimente

Cașcavalul se păstrează cel mai bine înfășurat în hârtie de copt. Astfel își va menține gustul și aroma pentru mult mai mult timp. Cartofii se păstrează alături de mere, deoarece fructe eliberează etilenă și împiedică cartofii să încolțească. Pentru a prelungi durata de viață a merelor, acestea trebuie puse într-o pungă de hârtie.

Avocado oxidează repede după ce este tăiat. Dacă vrei să păstrezi jumătate de avocado în frigider, așează lângă el o jumătate de ceapă sau stropește-l cu oțet de mereu sau zeamă de lămâie. Compușii de sulf încetinesc procesul de oxidare și fructul va fi proaspăt mai mult timp.

Dacă bananele deja încep să își schimbe culoarea și vrei să le mai păstrezi câteva zile, trebuie să le înfășori capetele cu folie alimentară. Pentru a preveni apariția mucegaiului la fructele de pădure, clătește-le într-un litru de apă cu 100 de ml de oțet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Educație - școala

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce conexiuni autentice și sprijin reciproc

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 28 septembrie, duminică. Vibrația prieteniei aduce…

Ziua de duminică, 28 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor de prietenie și interacțiunilor sociale. Energia zilei favorizează armonia în grupuri, deschiderea…
Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și regenerării interioare

Astrologie

Horoscop chinezesc zilnic, 28 septembrie, duminică. O zi dedicată reflecției personale și…

Duminică, 28 septembrie, astrele recomandă să încetinești ritmul și să îți acorzi timp pentru tine. Este ziua ideală pentru introspecție, meditație și refacerea energiei fizice…
Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni profunde și momente de armonie

Astrologie

Previziuni numerologice zilnice, 27 septembrie, sâmbătă. Vibrația iubirii aduce conexiuni…

Ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2025, se conturează ca un moment dedicat relațiilor, emoțiilor și conexiunilor profunde. Energia zilei favorizează armonia, comunicarea sinceră și apropierea…